Spitalul Militar din Timișoara are tot ce îi trebuie ca să trateze soldați răniți

Conducerea Spitalului Militar din Timișoara dă asigurări că unitatea medicală este pregătită să primească militari răniți în orice moment. Are paturi disponibile, posibilitatea de a le suplimenta la nevoie, dar și stocuri de medicamente.

Spitalul Militar din Timișoara este unul dintre cele 11 unități sanitare din țară în care pot fi tratați soldați răniți în Ucraina.

„Spitalul Militar de Urgență dr. Victor Popescu Timișoara este pregătit pentru a primi răniți în orice moment. La nivelul spitalului nostru sunt luate toate măsurile necesare în vederea asigurării la nevoie asistenței medicale răniților. Activitatea noastră medicală funcționează zi de zi, pe echipe operatorii, astfel încât în orice moment să fim în măsură să ne executăm misiunea.”, a declarat purtătorul de cuvânt Cosmin Jian.

Spitalul poate asigura asistență medicală chirurgicală răniților, are paturi disponibile și le poate suplimenta, dacă e nevoie, are stocuri de medicamente și echipamentele sanitare necesare pentru a răspunde tuturor solicitărilor.

În plus, unitatea medicală este în contact cu cei de la Centrul de Transfuzii Timișoara și face un apel la donare de sânge în semn de solidaritate cu cetățenii ucraineni aflați în suferință.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/