Spitalul din Reșița are o linie completă pentru depistarea infecțiilor cu SARS-CoV-2

untitled design set 970x90 px

La Spitalul Județean de Urgență Reșița au ajuns ultimele componente ale aparatului RT-PCR de diagnosticare a infecțiilor SARS-CoV-2, achiziționat de către Consiliul Județean Caraș-Severin. Noul aparat realizează 96 de teste la 3 ore, iar suma alocată pentru achiziționarea acestuia este de circa 1,1 milioane lei.

Potrivit dr. Corina Tănăsie, medic primar, șef Secție Laborator din cadrul SJU Reșița, „linia de PCR este completă, spațiul din incinta spitalului, destinat acestui aparat, este amenajat. În zilele ce urmează se va proceda la instruirea personalului medical responsabil cu investigațiile de acest tip”.

În ultimele ședințe ale Consiliului Județean au fost incluse constant proiecte de hotărâre ce au vizat importante alocări de bani principalelor unităților spitalicești din județ, cele mai însemnate sume fiind direcționate Spitalului Județean de Urgență Reșița, subordonat Consiliului Județean Caraș-Severin.

publicitate ziar expresb 1000x100

„De la începutul anului, Consiliul Județean Caraș-Severin a alocat unităților spitalicești din județ, în total, 3,8 milioane lei, din care aproape 2,8 milioane lei Spitalului Județean de Urgență Reșița. Acest ultim aparat achiziționat este de un real ajutor pentru că probele recoltate pacienților ce se prezintă la SJU Reșița nu vor mai fi trimise la Timișoara, ci vor fi prelucrate la Reșița, iar rezultatul va fi obținut în maximum 3 ore”, ne-a mărturisit președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/