Municipalitatea din Caransebeș a semnat deja noul lot de achiziții din cadrul proiectului pe fonduri europene de modernizare a spitalului din oraș.
După ce săptămâna trecută a ajuns în municipiul de pe Timiș și Sebeș mamograful de ultimă generație, o investiție unică la nivel de județ, porțile pentru noile achiziții s-au deschis larg. Lista aparatelor super performante care vor revoluționa sănătatea din județ este lungă, dar aceste investiții se vor face numai pe baza unui calendar. Acesta trebuie să țină cont de termenele de finalizare a spațiilor în care aparatura achiziționată va fi amplasată.
„Am semnat lotul nou de achiziții din proiectul pe care l-am accesat din fonduri europene pentru dotarea spitalului. Este vorba de aparate performante. Următoarea achiziție va fi un aparat Roentgen, pentru TBC, care să rezolve urgențele din Caransebeș. Achizițiile sunt derulate în funcție de un calendar conform cu finalizarea spațiilor pe care, în interiorul proiectului, le amenajăm astfel încât tehnica de ultimă generație să fie amplasată în spații dotate și aranjate la nivel european”, a explicat edilul-șef, Marcel Vela.
De îndată ce aceste spații vor fi puse la punct, iar aparatele vor fi amplasate la locul potrivit, gugulanii se vor putea mândri cu o unitate spitalicească pusă la punct în totalitate. Până atunci însă, se lucrează la cât mai multe achiziții pentru ca spitalul să se bucure de cele mai recente dotări pe toate secțiile. Astfel, după finalizarea lotului doi de achiziții, urmează loturile trei și patru.
„Urmează achiziționarea loturilor trei și patru, astfel ca proiectul pe care îl avem în Caransebeș să fie implementat la cele mai bune standarde și spitalul să poată oferi servicii sanitare de calitate pentru toți pacienții, inclusiv pentru cei veniți din afara localității”, a mai menționat Marcel Vela.