Cardurile de sănătate dau bătăi de cap conducerii Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș. Din cauză că nu toți pacienții își procură aceste carduri, spitalul scoate bani din buzunar pentru a-i trata pe cei care se prezintă la Urgențe, fără a putea să îi înregistreze.
Potrivit directorului interimar al unității spitalicești, Ionuț Marius Mihăilică, sunt o mulțime de cetățeni care apelează la serviciile spitalului, deși nu prezintă cardul de sănătate. Toate aceste tratamente rămân nedecontate de Casa de Asigurări de Sănătate în lipsa acestui card. „Dacă pacientul nu este asigurat sau are card emis, dar nu îl prezintă spitalului, acesta va putea primi doar servicii medicale de urgenţă, care și acestea costă. Deși avem cabinete medicale în ambulatoriu sau medici de familie încă la Caransebeș, mai bine de jumătate dintre pacienți apelează la serviciul de urgență și de acolo, dacă este cazul de internare, se procedează la înregistrarea pacientului”, spune Mihăilică.
Cardul de sănătate este obligatoriu. Acesta se eliberează automat pentru cetăţeni la împlinirea vârstei de 18 ani sau la dobândirea calităţii de asigurat. Cei care nu mai plătesc asigurarea de sănătate, după trei luni, au card, dar nu mai este valid, spune Mihăilică. „Îi confirmă pacientului calitatea de asigurat, are datele generale pe el (RH, grupa sanguină), iar în momentul în care el permite, dă accesul la dosarul electronic al pacientului, adică istoricul pacientului. Acest card se introduce în unicul sistem de validare şi decontare a serviciilor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Astfel se înregistrează fiecare serviciu medical acordat și permite un control mai bun al utilizării fondurilor din sănătate. Din păcate noi pierdem sume importante pe care ar putea casa de asigurări să ni le deconteze, din cauză că pe Urgențe vin oameni fără acest card”, afirmă Ionuț Marius Mihăilică.