Spitalul de nebuni! Marcel Vela trebuie să intervină urgent!

dunca vela
untitled design set 970x90 px

Președintele PNL Caraș-Severin e obligat să intervină chirurgical în partidul pe care îl conduce, altfel Spitalul Județean de Urgență Reșița își dă duhul!

Nimeni nu mai poate înțelege ce vor să facă liberalii cu Spitalul Județean! Propun una, votează alta, se contrazic între ei. Una spune președintele Romeo Dunca, alta consilierii județeni PNL. E un haos total, deși au trecut aproape doi ani de când au control total în județ. Vela i-a promis încă înainte de alegeri lui Romeo Dunca faptul că nu se va implica absolut deloc în problemele Consiliului Județean și așa a făcut. Dar asta nu e de bun augur. Caraș-Severinul nu se dezvoltă, ba se îngroapă tot mai tare de la o zi la alta. Președintele Dunca a folosit chiar cuvinte mai dure: Se moare cu zile!

Se referea baronul local la Spitalul Județean de Urgență Reșița. Ei bine, acesta e tot mai bolnav în ultimii doi ani, iar mare parte din vină o poartă chiar consilierii județeni PNL și șeful lor, Romeo Dunca. Și asta pentru că ei habar nu au ce vor de la acest spital. Când în spațiul public au apărut dovezile tratamentului inuman de care au avut parte pacienții Staționarului 3, Romeo Dunca a luat-o în brațe pe Alina Stancovici, managerul de la Județean. Era omul potrivit. Dintr-odată însă e în ochii lui Romeo Dunca e un manager cu rezultate foarte slabe și fără perspectivă. A inventat chiar un risc major de explozie la spital deoarece ar fi fost executate lucrări la rețeaua de oxigen de către o firmă specializată în amenajarea terenurilor de golf. Nimic mai fals, dar a anunțat totuși că o schimbă din funcție. Avea pregătit pe altcineva pentru postul de manager. Înțelegerea a căzut între timp și i-a mai acordat un răgaz de câteva luni Alinei Stancovici. Caută și astăzi soluții. Terenul rămâne pregătit. Pentru asta au dat afară din Consiliul de Administrație un medic, pentru simplul fapt că e membru Pro România, și l-au înlocuit cu un proprietar de stație PECO. Propunerea de revocare a managerului a ajuns astfel pe masa președintelui Dunca, însă, văzându-se fără soluție, a pozat într-un om îngăduitor, care acordă o a doua șansă. Numai că schimbarea managerului, indiferent cine ar veni, nu poate opri hemoragia de la spital. Cel puțin asta arată cifrele. Poate cel mult aplica niște pansamente!

De asta s-a convins și Mircea Teodorescu, consilier județean PNL. Este și motivul pentru care a propus în plen să se găsească o soluție prin care Consiliul Județean să plătească utilitățile la spital. Curent, gaz, apă. Consilierii PSD, Pro România și PMP s-au arătat de acord. A picat însă totul în mai puțin de o lună. „Am studiat cu secretarul general problema posibilității acoperirii cheltuielilor spitalului cu utilitățile de către Consiliul Județean. Este o ironie amară acolo. Atât timp cât spitalul înregistrează arierate, nu poate fi ajutat! Potrivit legii, orice bani am aloca vor merge la plata arieratelor. Toți banii pe care i-am da ar merge la plata arieratelor, nu a utilităților!”, a informat Teodorescu sub atentele priviri ale lui Romeo Dunca. Președintele i-a închis apoi gura de tot: „Am discutat cu conducerea. În ultimele luni e un necesar de vreo 2,3 milioane de lei. A aduce bani și a arunca într-o gaură neagră e o mare prostie. I-am spus doamnei Stancovici să oprim această prăbușire. Nu putem cerși în fiecare an bani la guvern. Eu nu voi vota dacă va exista propunerea să plătim noi utilitățile spitalului!” Teodorescu s-a conformat imediat:Acolo trebuie o restructurare. Trebuie un manager care să poată rezolva problema arieratelor!”

Social-democrații l-au făcut praf pe juristul Teodorescu. „Ați întrebat cum plătesc utilitățile acum?! Acum, spitalul le plătește! Haideți să facem ceva. E o practică și la spitalele județene. Dacă nu ne implicăm acum, în două sau trei luni se vor bloca, n-au nici cea mai mică șansă să rezolve problema. Nu faceți diferența între arierate și cheltuială. Nu aveți noțiuni simple. Nu se poate rezolva de către un manager. E o problemă serioasă, nu se poate să dăm vina pe arierate. Banii ăia nu i-a luat acasă vreun manager de spital din câți au fost. Sunt cheltuiți pe utilități! E o mare problemă! E grav!”, a intervenit Ioan Crina.

Spitalul modular, renunțarea la banii europeni ce fuseseră obținuți pentru modernizarea celor trei staționare sunt alte subiecte care au generat discuții aprinse. Inclusiv mulți dintre consilierii PNL n-au fost de acord cu tratamentul gândit de Romeo Dunca, au spus-o în discuții libere, dar în plen au ridicat mâna așa cum a poruncit președintele. De ce?! Ca să nu aibă de suferit imaginea partidului! Suferă în schimb, în continuare, Spitalul Județean de Urgență Reșița!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/