Crește capacitatea de testare în județul Timiș. Pe lista centrelor a intrat și Spitalul Clinic Căi Ferate, unitate aflată în linia a II-a, conform Planului Medical pentru managementul cazurilor COVID-19.
Ministerul Transporturilor a venit în întâmpinarea nevoilor generate de situația epidemiologică actuală și a dotat Spitalul Clinic Căi Ferate Timișoara cu un aparat Real Time PCR. „Vă informăm că laboratorul de testare COVID-19 din cadrul Spitalului Clinic Căi Ferate Timișoara este pregătit pentru obținerea autorizării de funcționare din partea Direcției de Sănătate Publică Timiș. Ținem să mulțumim și Universității de Medicină și Farmacie «Victor Babeș» Timișoara, care, prin Prof. Univ. Dr. Cătălin Marian, Conf. Univ. Dr. Florin Horhat și Conf. Univ. Dr. Edward Șeclăman, a contribuit la punerea în funcțiune a laboratorului de biologie moleculară cu dotări materiale și cu resursă umană înalt calificată.”, a transmis conducerea unității sanitare.
Laboratorul va avea o capacitate de procesare de 50 teste RT-PCR pe zi și va contribui la scăderea timpului de așteptare a rezultatelor în contextul creșterii solicitărilor de testare. Laboratorul se alătură altor opt existente în județ. La nivel național există 116 astfel de centre.