Spitalul almăjenilor, singura unitate cu profit din Caraş-Severin!

După mai bine de un an de la deschiderea spitalului din Valea Almăjului, în care autorităţile locale şi judeţene, dar şi cetăţenii s-au implicat să-l pună pe picioare, structura nou creată a avansat cum nimeni nu se aştepta.

Centrul de Sănătate Multifuncţional din Bozovici, care funcţionează în subordinea Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, s-a dovedit a fi un centru rentabil pentru ambulatoriul cărăşean. În doar un an de zile, staţionarul 4 al almăjenilor a ajuns să fie singura unitate care lucrează pe profit. „Centrul multifuncţional are un buget de venituri de 8.200 de lei pe lună şi cheltuiește doar 6.700. Este foarte rentabil, mai ales în condiţiile în care facem afinităţi mai mult de ambulatoriu şi o spitalizare redusă de 12 ore”, spune Dumitru Secăşan, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa.

Pentru ca spitalul din Bozovici să funcționeze la capacitățile și nevoile minime ale cetățenilor din zonă, ambulatoriul judeţean finanţează actul medical al almăjenilor. „Pentru centrul din Valea Almăjului noi asigurăm finanţarea medicamentelor, a materialelor sanitare, a reactivilor pentru analize de laborator, salariile medicilor şi asistenţilor”, adaugă managerul Spitalului Judeţean.

CITEŞTE ŞI: Tariful pe caz ponderat, mult sub cel real în sistemul sanitar cărăşean

Chiar dacă la capitolul „buget” este plasat pe primul loc, Centrul de Sănătate Multifuncţional nu stă deloc bine în ceea ce priveşte echipamentele medicale.

Unitatea externă a spitalului judeţean este mai puţin rentabilă doar în condiţiile în care noi deţinem o aparatură la nivel regional. Adică, avem RMN, computer tomograf, 6 aparate Roentgen, laparoscoape, histeroscoape, fibroscop pentru examinări de tip urologic, aparatură de bombardare a cazului renal şi altele. Din păcate, la noi singura problemă rămâne tariful pe caz ponderat. Avem doar cu 60 de lei mai mult decât alte spitale care nu au toate aceste echipamente, or cheltuielile noastre sunt fantastic de mari, astea sunt condiţiile”, a mai precizat Dumitru Secăşan.

Spitalul de la Bozovici deserveşte în jur de 15.000 de locuitori din Valea Almăjului.

Comments

  1. ALEXANDRU NEMOIANU says:

    Fara indoiala ca este din nou emonstrat curajul si priceperea Almajenilor.Tarile romanesti stravechi sunt fagaduinta viitorului romanesc.Traiasca Almajul!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/