Spitalele sunt pline de bolnavi. Este nevoie de sânge!

transfuzii

Bolnavii din spitale au nevoie de sânge din toate grupele, transmit reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină din Reșița, care îi așteaptă pe doritori, la sfârșitul săptămânii, să se alăture campaniei de donare, organizată cu sprijinul Ligii Studenților din municipiu.

Unitățile sanitare sunt pline în continuare de pacienți care au nevoie de sânge. Deși nu trece o zi fără ca pe ușa Centrului de Transfuzie Sanguină din Reșița să intre cel puțin cinci donatori, personalul medical de aici susține că numărul acestora este insuficient, comparativ cu nevoile din spitale. În prezent, nu sunt probleme cu asigurarea necesarului de sânge către unitățile medicale, dar asta nu înseamnă că acest lucru nu s-ar putea întâmpla la un moment dat.

Vin oamenii să doneze, dar nu câți ar trebui. Noi asigurăm necesarul, dar sunt totuși puțini donatori. Ieri au fost 20 de persoane care au donat sânge, dar sunt zile în care numărul donatorilor nu trece de cinci, șase. Momentan stăm binișor, dar este nevoie ca oamenii să înțeleagă că trebuie să vină și să doneze, iar aici mă gândesc, în primul rând, la aparținători, pentru că cei internați în spitale au nevoie de sânge. Rudele să vină și să doneze, pentru binele bolnavilor, al tuturor!”, este îndemnul medicului Rodica Neaga, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină din Reșița.

centru sange

Este nevoie de sânge din toate grupele sanguine, susține medicul Rodica Neaga care, împreună cu reprezentanții Protopopiatului Moldova Nouă, a organizat zilele trecute, în orașul de la malul Dunării, o campanie de donare sânge, la care au participat aproximativ 20 de persoane. O alta va avea loc la Reșița, la sfârșitul acestei săptămâni, cu sprijinul Ligii Studenților. „Noi nu lucrăm în weekend, dar având în vedere că ne sprijină Liga Studenților, vom face o zi specială de donare la centru. Așteptăm în jur de 20 de persoane, poate chiar mai multe. Sigur, sperăm să se alăture campaniei noastre și alte categorii, nu doar studenți. Toți aceia care doresc să doneze sunt așteptați să se prezinte la centrul din Reșița, sâmbătă, între orele 7.30 și 12.00.”, mai precizează medicul Rodica Neaga.

Cine poate dona sânge?

Persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani, care să nu fie trecute în evidența medicului de familie cu boli cronice – afecțiuni pulmonare, cardiace, metabolice, diabet zaharat – ori să se afle sub tratament. Singurele medicamente permise sunt vitaminele. Este interzis, de asemenea, consumul de băuturi alcoolice, iar în ziua donării se recomanda un mic – dejun ușor și consumarea a minimum 500 ml lichide. Persoanele care donează sânge vor primi șapte tichete de masă, în valoare de 9,57 de lei fiecare, și o zi liberă, plătită de la serviciu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/