Speriați de valul 4! Lugojenii, mai deschiși către vaccinarea contra COVID-19

vaccin covid
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Tot mai mulți lugojeni se prezintă la centrul de vaccinare de la Sala Sporturilor „Lavinia Miloșovici” pentru a se imuniza împotriva COVID-19.

Numărul persoanelor care doresc să se vaccineze a crescut simțitor la Lugoj în ultima săptămână, dovadă că oamenii au început să înțeleagă gravitatea situației. În continuare, la Spitalul Municipal Lugoj toate cele opt paturi ATI sunt ocupate, la fel și paturile pentru bolnavii Covid-19 de pe secții. În ziua de miercuri, 6 octombrie, rata de infectare cu coronavirus în municipiu a fost de 8,53/1000 de locuitori.

„Începând cu data de 28 septembrie, de când se administrează și ce-a de a treia doză de vaccin, numărul solicitărilor a crescut destul de mult, ajungând la o medie de 200 de vaccinări pe zi, dublu față de săptămâna trecută”, a declarat dr. Ciprian Brîndușoni, coordonatorul centrului de vaccinare din Lugoj.

De remarcat este faptul că a crescut și numărul celor care vin să li se administreze prima doză de ser anti-COVID-19. Spre exemplu, în această săptămână, în ziua de luni, 4 octombrie, la centrul de vaccinare de la Sala Sporturilor „Lavinia Miloșovici” au fost administrate 132 de doze de vaccin Pfizer, dintre care 11 doze întâi, 11 doze doi și 110 doze trei. Au fost administrate și alte aproximativ 60 de doze de ser Johnson&Johnson. Statistica este similară și pentru ziua de marți, 5 octombrie, când au fost administrate în total 126 de doze de vaccin Pfizer, dintre care 25 doze întâi, 4 doze doi și 97 doze trei. La fel, s-au vaccinat circa 50-60 de persoane și cu serul Johnson&Johnson.

promovare banner maxagro Muzeul TM

La centrul de vaccinare din Lugoj, pe lângă persoanele care s-au programat prin intermediul platformei online, numărul celor care s-au programat direct la Sala Sporturilor „Lavinia Miloșovici” acoperă perioada săptămânilor următoare, până la data de 20 octombrie.

Amintim orice persoană care are mai mult de șase luni de la ultima doză poate cere inocularea celei de a treia injecții, cu scopul de a reface protecția împotriva infectării cu coronavirus. Doza a treia poate fi administrată oricui, pentru a completa schema de vaccinare, dar este ferm recomandată în special persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe, respectiv persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale și alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia națională de vaccinare; persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social și din învățământ.

Doza a treia a vaccinului este pe bază de tehnologie ARN Mesager și se poate administra indiferent dacă dozele anterioare au fost efectuate cu Pfizer, Moderna sau Astra Zeneca.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/