În 14 ani, Asociația Umanitară „Speranță pentru România” a reușit să strângă aproape 7.000.000 de euro din donații obținute de la persoane necunoscute care au dorit să își ajute semenii. Arădeanul Samuel Negoiescu este fondatorul acestei asociații și o întâmplare petrecută în zona Oravița a făcut să se declanșeze totul.
Era tânăr student la Teologie în București și tocmai lua contact cu realitatea așa cum se înfățișează ea, crudă, mai ales în mediul rural, unde a ajuns pentru a cunoaște rudele viitoarei soții când, impresionat și cuprins de compasiune, a ajutat un bătrân singur și neputincios care efectiv nu avea ce să mănânce. Era demult, se afla în localitatea Brădișorul de Jos și, după cum spune, de la o farfurie cu mâncare caldă pentru un nevoiaș a început o activitate care s-a bazat inițial pe voluntariatul rudelor, al prietenilor și al cunoscuților. Tot atunci s-a intervenit la un alt caz din Agadici, unde o mamă cu fiul bolnav de cancer avea nevoie de ajutor. Ulterior, au fost identificate alte cazuri sociale finalizate sau care acum sunt în curs de rezolvare și au fost sprijinite cazuri umanitare cu pacienți aflați în mai multe localități din Caraș-Severin.
Cu timpul s-a ajuns la dimensiunile de azi, cu un colectiv de zece persoane angajate, fiecare manager de caz. „Românii sunt foarte buni și darnici, doritori să ajute atunci când au ocazia să o facă în mod transparent și atunci când au încredere că donația lor ajunge la destinație. Noi, la Speranță pentru România, am experimentat bunăvoința românilor. Sunt aproape 7.000.000 de euro pe care conaționalii noștri i-au donat și în mod special sumele au crescut odată cu pandemia. Anul trecut s-au donat peste 2.200.000 de euro, iar anul acesta suma a crescut la peste 3.000.000. La început, între 2006 și 2009, erau activități spontane desfășurate cu ajutorul voluntarilor, după care a fost nevoie să înființăm o asociație, să prezentăm cazurile pe un blog, unde să anunțăm ceea ce facem. Eram student la Teologie și nu m-am gândit nicio clipă că inițiativa mea va lua așa o dimensiune încât îmi va schimba viața. Nu mi-am propus să ajung aici, dar așa au decurs lucrurile. În 2009 când am terminat facultatea a trebuit să iau o decizie dacă urmez ceea ce studiasem sau rămân în zona aceasta socială și dezvolt mai departe ceea ce înseamnă «Speranță pentru România». Am ales cu sufletul și am decis să rămân în acest domeniu”, spune Samuel Negoiescu.
S-au adunat sume importante, astfel că voluntarii de la început nu au mai fost suficienți și a fost nevoie de oameni angajați pentru a putea dirija banii către cauza celor care au nevoie de ei. „În primii ani am lucrat cu voluntari, acum însă nu se mai pune problema pentru că ne-am axat mai mult pe ajutorarea copiilor bolnavi de cancer, leucemie sau alte boli grave, dar nu numai pentru copii ci și pentru adulți și asta a necesitat oameni dedicați full-time, cei care sunt gestionari de caz cu timp suficient promovării în social-media pentru că noi facem campanii de foundraising plătite pe Facebook. Avem sute de copii bolnavi care trebuie ajutați, ori fără o echipă în spate care să gestioneze toată această activitate, nu ai nicio șansă. Cu voluntari nu poți face așa ceva, aici e vorba despre o muncă oră de oră, clipă de clipă, efectiv e nevoie de persoane care să gestioneze problemele fiecărui caz. În prezent avem 448 de cazuri și fiecare caz are un responsabil, iar toate acestea se pot vedea pe platforma Speranță pentru România. Adică de cele 448 de cazuri s-au ocupat 10 manageri de caz. Practic fiecare persoană are în vedere fiecare aspect al campaniei pentru cazul respectiv, știe povestea, se ocupă de promovare, face plățile către spitale și tot ce presupune ajutorul financiar”.
Samuel Negoiescu mai spune că satisfacțiile sunt enorme, tocmai din acest motiv a decis să își dedice viața acestei activități. „Atunci când vezi vieți schimbate, vieți transformate, copii salvați și ajutați, este o bucurie enormă. De exemplu o tânără pe care am cunoscut-o în urmă cu câțiva ani, era bolnavă de leucemie, i-a fost plătit tratamentul în Italia și practic s-a vindecat complet de această boală gravă. A fost salvată, acum e la casa ei, are copii și o văd activă pe Facebook și mă bucur pentru asta. A fost primul caz de reușită care ne-a dat curaj să continuăm, să mergem mai departe pe acest drum”.
Campaniile fiind plătite pe Facebook, statisticile arată că femeile sunt cele mai active și implicate în activități caritabile. În evidențe figurează 325.266 de donatori și sponsori dintre care peste 60% sunt femei. Datorită bunăvoinței celor care contribuie, au fost ajutate peste 8.000 de persoane, dintre care mulți copii, cu boli incurabile. Au fost finalizate 640 de campanii cu implicarea a peste 390 de voluntari fiind în evidențe cazuri de maladii grave, dar și diferite situații sociale, persoane aflate la limita sărăciei care au nevoie de sprijin din partea semenilor. În anul 2020, în plină pandemie, donațiile românilor au crescut către asociația Speranţă pentru România, depășind 2.600.000 de euro, față de 900.000 de euro în 2019. Ceea ce și-ar dori pe viitor este ca „Speranță pentru România” să aibă filiale în fiecare județ și, în perspectivă, să depășească granițele țării.