La Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița, lucrurile par de necontrolat. Starea tensionată în relația pe care rectorul UEMR, Andrade Bichescu, o are atât cu liderii Sindicatului FIRES, cât și cu profesorii de la Facultatea de Inginerie și Management escaladează de la o zi la alta. Aceștia din urmă acuză managementul neperformant, precum și starea financiară în care s-a ajuns, cu salarii diminuate și primite cu întârziere.
Într-o astfel de atmosferă, iată că a apărut și o scrisoare deschisă adresată ministrului Educației, Monica-Cristina Anisie, și în atenția președintelui Klaus Iohannis și a premierului Ludovic Orban. Scrisoarea este semnată de prof. univ. dr. ing. Eugen Răduca, președinte de onoare al Sindicatului FIRES.
„Apelăm la această formă de exprimare-limită, ca urmare a faptului că nenumăratele demersuri ale noastre anterioare s-au soldat cu puține rezultate care să rezolve situații revoltătoare. (…) Ceea ce dorim să vă prezentăm sunt fapte și situații (care nu credem că au nimic în comun cu o stare normală dintr-o țară a Uniunii Europene), dintr-o instituție de educație, de stat, din învățământul superior, fapte și situații care au condus, printre altele, la risipă de resurse umane și materiale în valoare de multe milioane de euro, nu estimate, ci consemnate.”, se arată în preambulul documentului.
În scrisoare este prezentată pe mai multe paliere situația cu care se confruntă de ani de zile universitatea reșițeană, plecând de la salarizare, continuând cu politica de personal și calitatea actului educațional și încheind cu referiri legate de patrimoniul instituției.
În privința salarizării se arată că: „În perioada mai 2019-mai 2020, angajații au primit doar în vreo 2 luni salariile integral și la timp (în perioada campaniei electorale pentru alegerea structurilor de conducere ale UEMR), în rest: diminuări cu circa 20%, începând cu luna mai 2019 sau toată lumea maxim 4.000 lei, ca în luna martie a.c. diferențiat, în 14 mai a.c. (salariul pentru luna aprilie) altfel decât prevede Legea salarizării unitare nr.153/2017. Mai adăugăm, că rectorul UEMR arată că nu există speranțe de îndreptare a situației financiare în anul 2020 de plată a salariilor integral, dar în același timp, sunt cheltuiți bani «din excedent bugetar» din 2019 !!!??? pe un obiectiv care trebuia construit din fonduri UE, Campusul universitar Complex Eftimie Murgu”.
Nu este uitată nici politica de personal, cu opt cadre didactice concediate în ultimii ani, dar cu existența unor funcții de conducere bine remunerate: un rector, un prorector, un director general administrativ, trei decani, trei prodecani, șapte (!) directori de departamente, la care se adaugă și alte funcții remunerate suplimentar, precum cele de director de calitate sau ocupate de personal nedidactic. Interesant este că situația acestora pe funcții didactice este de nouă conferențiari universitari, șapte lectori universitari/șefi de lucrări și niciun profesor universitar. Aceeași situație – și în Consiliul de Administrație al UEMR, care este compus din patru conferențiari, doi lectori și niciun profesor universitar!
Cât privește patrimoniul UEMR, în scrisoarea deschisă se spune: „În acest moment UEMR nu are practic în afara clădirilor din Piața Traian Vuia niciun imobil funcțional și aducător de profit! Campusul de la Coronini, inclus în UEMR servicii SRL, cu 60% acționariat UEMR, se află în insolvență, derulându-se acum procesul de faliment. Nu avem un cămin propriu, funcțional, pentru studenți”. Cât privește campusul universitar, care ar fi trebuit predat acum 5 ani, Eugen Răduca este convins că în Reșița s-ar fi putut construi cu 6 milioane de euro un minicartier de vile sau s-ar fi putut cumpăra garsoniere în Reșița pentru toți studenții, nu doar adăugarea unui etaj și a unei mansarde!
„Suntem îngrijorați că, după 50 de ani de învățământ superior ingineresc la Reșița, acesta pare că nu are viitor, în condițiile în care în Reșița s-a făcut și învățământ de calitate și în care numărul de studenți/cap locuitor în România este unul dintre cele mai mici din UE”, se arată în scrisoarea deschisă adresată ministrului Educației, scrisoare care are și un P.S.: „Vă rugăm să nu trimiteți la UEMR vreo Comisie a MEC, că au fost destule pe aici și suntem lămuriți, vă rugăm să găsiți metode cu adevărat eficiente pentru îndreptarea situației, asta în cazul că se dorește acest lucru”.