Incidentul de duminică, în care cei trei frați ai solistei de muzică populară au deposedat un polițist de pistol, nu este unul singular. Aceștia sunt renumiți în comună pentru agresivitatea de care dau dovadă, mai ales atunci când consumă alcool.
Din surse neconfirmate oficial, apelul care s-a dat pe 112 în seara zilei de duminică a fost făcut de soția unuia dintre cei trei, care ar fi fost lovită la beție de cel alături de care a ales să-și petreacă întreaga viață, Augustin Lalescu. Alertată, femeia a apelat la polițiști să o salveze, însă omul legii care s-a prezentat la intervenție a avut parte de același tratament, trezindu-se într-un vârtej de lovituri. Asta, pe lângă faptul că a fost deposedat de pistol.
Despre frații vedetei, oamenii din comună se tem să vorbească prea multe pe motiv că ar fi scandalagii renumiți pe plan local, mai ales atunci când consumă alcool. Faptele lor sunt cu atât mai grave cu cât Ion Lalescu, unul dintre cei trei, este fost viceprimar al comunei Cornea. Astfel că în localitățile din apropierea stațiunii Băile Herculane legea pumnului pare a fi o practică. Concluzia poate fi trasă după ce și actualul edil-șef al comunei Domașnea, Petru Lorinț, a lovit recent un localnic, care a necesitat internare ca să își revină după lovitura dură pe care a primit-o la nivelul piramidei nazale.
Una peste alta, potrivit unor surse judiciare, frații Stanei Izbașa sunt în libertate acum, deși polițistul care a fost deposedat de pistol a fost și lovit, necesitând între 8 și 10 zile de îngrijiri medicale. Singura măsură pe care anchetatorii au luat-o a fost cea a controlului judiciar împotriva agresorului Augustin Lalescu, cel care a iscat tot scandalul sub influența băuturilor alcoolice. În momentul de față, procurorii se abțin de la vreo declarație pe tema acestui caz, pe motiv că cercetarea este încă la început, iar probatoriul nu e suficient de stufos, fiind necesare mai multe dovezi. Anumite semne de întrebare s-ar ridica și asupra modului în care ar fi intervenit polițistul.
Reamintim că acuzele care li se aduc celor trei frați ai solistei sunt de ultraj și nerespectarea regimului armelor.
CITEȘTE ȘI: Frații Stanei Izbașa s-au dat în spectacol: i-au pus pistolul la cap unui polițist!
FOTO: http://jurnaldeziarist.blogspot.ro/