Spectacol și… cam atât! Polițiştii de frontieră şi vameşii corupți de la Naidăş au rămas doar cu zilele de arest!

Luaţi cu elicopterele după descinderile DGA la Punctul de Trecere a Frontierei Naidăş, poliţiştii de frontieră şi vameşii prinşi că au luat mită au primit condamnări cu suspendare!

Asta, după ce Curtea de Apel Timişoara îi condamnase pe cei mai importanţi dintre ei la închisoare cu executare. Şeful PTF Naidăş, Valentin Bărăgan, soţia fostului prim-procuror Cristinel Mihăilă, Camelia Mihăilă, Sorin Marian Pantea şi Claudiu Bujor Barbuli au primit toţi o pedeapsă de 4 ani de puşcărie, în detenţie. Dar aceştia au atacat sentinţa la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care le-a admis apelul, a rejudecat şi i-a condamnat pe toţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare, pe o perioadă de încercare de 5 ani şi cu interzicerea pentru câţiva ani după aceasta de a mai exercita profesia de poliţist de frontieră, respectiv vameş.

Cu alte cuvinte, tot „lotul Naidăş” rămâne doar cu zilele de arest preventiv făcut în acest dosar şi cu o pedeapsă cu suspendare, niciunul dintre ei nefiind condamnat la detenţie.

Mai mult, Curtea de Apel a respins şi recursul Direcţiei de Accize şi Operaţiuni Vamale şi al Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice, prin care, în acţiune civilă, cerea despăgubiri, admiţând, în principiu, doar confiscarea sumelor găsite la percheziţie asupra celor cercetaţi. De asemenea, Valentin Pocol primeşte şi el interdicţia de a mai exercita profesia de poliţist de frontieră pentru trei ani după trecerea termenului de încercare. Sentinţa pronunţată astăzi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este definitivă.

Pe 9 februarie 2011, cinci ofiţeri de poliţie de frontieră, 31 de agenţi, 13 lucrători vamali şi şase contrabandişti de ţigări au fost prinşi în flagrant ori ridicaţi de acasă de ofiţerii DGA şi procurorii anticorupţie pentru constituire ori aderare la un grup infracţional organizat şi luare sau dare de mită, ca urmare a descinderilor procurorilor anticorupţie în Punctul de Trecere a Frontierei Naidăş. Două elicoptere şi mai multe autobuze duceau poliţiştii de frontieră, vameşii şi contrabandiştii la Bucureşti, pentru a fi audiaţi. O mică parte dintre ei au recunoscut faptele, dar au primit aceeaşi pedeapsă ca şi colegii lor care nu au recunoscut acuzaţiile.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/