Spectacol nemaivăzut și nemaiauzit la Filarmonica „Banatul” din Timișoara!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Patru dintre cei mai apreciați creatori contemporani vin la Timișoara pentru un spectacol de zile mari. Artiștii provin din Japonia, Rusia, Anglia și America, iar talentul lor va combina plăcerea auditivă cu cea vizuală.

Sala Capitol a Filarmonicii „Banatul” va găzdui luni, 6 mai, începând cu ora 19.00, spectacolul sincretic VORTEX SYMPHONY, în cadrul Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”. Această reprezentație muzicală va fi însoțită, în mod inedit, și de o componentă vizuală: proiecția „Arhetipuri Vizuale”, realizată de artistul Gabriel Kelemen.

VORTEX SYMPHONY reprezintă un eveniment artistic provocator, care reunește patru dintre cei mai apreciați creatori contemporani: un compozitor japonez, o compozitoare cu origini ruso-tătare, un compozitor englez și un creator american. Aceștia ne invită să explorăm lumi sonore care ghidează conștiința ascultătorului către spațiul unității, prin accesarea unei realități dincolo de dualitate, zona de confluență a artei muzicale cu cea vizuală constituind probabil cel mai potrivit mediu pentru această temerară încercare.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Muzica va fi interpretată de către membrii ansamblului ATEM, format din: Vlad Alecsandru Colar – flaut, Cristian Miclea – clarinet, Cristina Mălăncioiu – vioară, Darius Tereu – violoncel, Victor Andrei Părău – pian. De asemenea, în programul concertului au fost incluse lucrările a doi compozitori aflați la ceas aniversar: se împlinesc 90 de ani de la nașterea lui George Crumb și 80 de ani de la nașterea lui Jonathan Harvey.

Programul evenimentului:

  • Toshio Hosokawa – Stunden-Blumen. Hommage a Olivier Messiaen pentru clarinet, vioară, violoncel și pian (2008)
  • Sofia Gubaidulina – Dancer on a Tightrope pentru vioară și pian (1993)
  • Jonathan Harvey – Nataraja pentru flaut (piccolo) și pian (1983)
  • George Crumb – Eleven Echoes of Autumn pentru flaut alto, clarinet, vioară și pian (1965)
  • Interpretează Ansamblul ATEM
  • Vlad Colar – flaut, Cristian Miclea – clarinet, Cristina Mălăncioiu – vioară, Darius Tereu – violoncel, Victor Andrei Părău – pian
  • Proiecție – „Arhetipuri vizuale”, realizată de artistul Gabriel Kelemen.
1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/