Spectacol folcloric cu intrare liberă, pe scena Casei de Cultură din Caransebeș!

semenicul 620x400

Iubitorii muzicii populare sunt invitați, la final de săptămână, la un spectacol folcloric susținut de ansamblurile „Virtuozii Semenic”, „Zestrea gugulanilor” și „Junii gugulani”.

Evenimentul va avea loc vineri, 31 martie, de la ora 17.00, la Casa de Cultură „George Suru” din municipiul de pe Timiș și Sebeș. Organizatorii manifestării sunt Consiliul Județean Caraș-Severin, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Casa de Cultură „George Suru“ Caransebeș și Primăria Caransebeș.

Evenimentul face parte din proiectul „Mândru mi-s că-s bănățan“ și reprezintă un omagiu în memoria celui care a fost renumitul instrumentist, Costel Florea (Pițigoi), membru al Orchestrei „Virtuozii Semenicului“.

Pe scenă vor urca, așadar, orchestra „Virtuozii Semenicului“, dirijată de Petrică Vița, ansamblurile folclorice „Zestrea gugulanilor”, coregraf Simion Dragalina și „Junii gugulani”, coregraf Adrian Jurchescu. Acestora li se vor alătura soliștii vocali: Ramona Vița, Titian Puichiță, Denisa Țanigoi, Narcis Căldăraș.

Organizatorii mai precizează că intrarea la spectacol este gratuită, accesul în sală putându-se face în intervalul orar 16.00 – 16.45.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/