Spectacol de folclor de Ziua Timişoarei, cu restricţiile impuse de pandemie

Un spectacol de folclor, în limitele restricţiilor impuse de pandemie, va avea loc în 30 iulie, începând cu ora 19.00, pe scena din Parcul Rozelor din Timişoara. Accesul se va face în limita celor 500 de locuri permise de legislaţia în vigoare, cu mască, pe baza invitaţiilor care se vor distribui începând cu ziua de 23 iulie de către Casa de Cultură din Timişoara.

Cum cel mai mare festival internaţional de folclor din România, „Festivalul Inimilor”, nu s-a desfăşurat în acest an din cauza pandemiei, Primăria Timişoara vrea „să-şi ia revanşa” faţă de iubitorii de folclor şi organizează un eveniment inedit, chiar de ziua oraşului. Criteriul de acordare a invitaţiilor va fi „primul venit, primul servit”, la fel ca la concertul Cargo.

Evenimentul se va bucura de prezenţa unor artişti consacraţi, precum Andreea Voica, Ionuţ Fulea, Carmen-Popovici Dumbravă, Ion Drăgan sau Dumitru Stoicănescu. Conducerea muzicală îi revine profesorului Deian Galentin, iar coregrafia este semnată de Toma Frenescu şi Maria Dudău-Topciov. Artiştilor consacraţi li se vor alătura şi cei mai tineri solişti ai ansamblului: Anda Sabados, Alexandra Acs, Ana Maria Moldovan, Ana Gabriela Cote şi Vlad Văcaru. Momentul artistic va fi coordonat de către prof. Nicolae Baniciu. Evenimentul va fi prezentat de către Daniela Băcila.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/