Spaleck, un exemplu de urmat pentru firmele din Reșița!

gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Societatea de pe Valea Țerovei, care trimite piese și componente metalice pe pretențioasa piață germană, reabilitează pe propria cheltuială drumul public pe care se face accesul către halele în care lucrează tot mai mulți reșițeni!

La propunerea primarului Nelu Popa, consilierii locali și-au dat acordul privind realizarea de către SC Spaleck a lucrărilor de reabilitare și asfaltare drum public pe o lungime de 400 ml, precum și a lucrărilor de realizare a unui sistem de canalizare pentru racordarea societății la rețeaua de canalizare a orașului. Cum municipalitatea nu are banii necesari pentru a continua asfaltarea drumului de Țerova și spre societățile care își desfășoară activitatea în zona industrială a orașului, administratorul SC Spaleck, Leonard Leinstein, și-a arătat disponibilitatea de a suporta costurile urmând ca valoarea investiției să fie compensată cu impozitele și taxele viitoare datorate bugetului local.

„Este vorba despre un tronson de drum care se desprinde din centura care duce spre Dealul Crucii, înainte de podul de la Țerova, spre Spaleck. Noi am asfaltat drumul până la Țerova. Agentul economic ne roagă de foarte mult timp să-l ajutăm cu asfaltarea. Nu am avut resursa financiară necesară să o facem și, în final, dânșii vor să suporte costul asfaltării și să compensăm cu impozitele. Mi se pare de bun simț, oamenii ne dau banii în avans să le asfaltăm drumul. Spaleck și-a dublat suprafața construită, a mai făcut două hale, crește capacitatea de producție în oraș, e un agent economic extrem de bun, e partener în Școala Duală, are copii în pregătire acolo, e o firmă serioasă și de viitor. Practic, facem asfaltarea pe banii lor și apoi scădem din impozitele noastre”, a explicat primarul Popa, care a precizat că și-ar dori o colaborare similară și cu alți agenți economici.

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/