Şpăgi de sute de milioane din fonduri europene

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au făcut primele precizări legate de reţinerile directorului APIA, Romică Anculia, şi a primarilor din Oţelu Roşu şi Socol, Iancu Simion Simi şi Valentin Ghiţă, chiar în timp ce aceştia se află în sala de judecată propuşi pentru arestare preventivă.

 

Infracțiuni în formă continuată

În sarcina lui Anculia s-au reținut infracțiunile de complicitate la luare de mită în formă continuată, trafic de influență în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi asociere pentru săvârșirea de infracțiuni. În schimb, Simi şi Ghiţă sunt acuzaţi de luare de mită în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni. În acelaşi dosar, Tudor Jurj, administrator al mai multor societăți comerciale, a cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de dare mită în formă continuată, cumpărare de influență în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

 Contracte antedatate

Potrivit procurorilor anticorupţie, în a doua jumătate a anului trecut, directorul APIA a pus în practică o modalitate de fraudare a banilor europeni, folosindu-se de influența sa asupra primarilor din comuna Socol şi Oțelu Roșu. Anculia i-ar fi determinat să încheie contracte antedatate cu firmele lui Jurj. “În condițiile în care nu se efectuau lucrări sau prestații, se proceda la recepționarea așa ziselor lucrări, se virau banii către firme, o mare parte din sume urmând a fi împărțită între cele patru persoane. Concret, la data de 28 septembrie 2011, inculpatul Ghiță Valentin a primit suma de 5.000 lei, bani ce i-au fost remiși personal de către Jurj Tudor Ioan, la solicitarea expresă a lui Anculia Romică Pavel. În schimbul banilor, primarul Ghiță Valentin a încheiat patru contracte finanțate cu fonduri europene gestionate de APIA Caraș-Severin, cu firmele controlate de Jurj Tudor Ioan, iar la data de 7 noiembrie 2011 a fost plătită, în totalitate suma aferentă unuia dintre contracte, pentru celelalte trei contracte fiind plătite doar avansurile aferente (aproximativ 350.000 lei)”, se arată într-un comunicat al DNA.

Primarul din Socol ar mai fi primit 50.000 de lei pentru ca lucrările de întreținere a pajiștilor comunei, finanțate tot din fonduri europene, să fie atribuite abuziv firmei controlate de Jurj. “În acest sens au fost încheiate patru contracte cu valori mai mici de 15.000 de euro, ceea ce a permis încredințarea lucrărilor fără parcurgerea procedurii licitației”, mai spun procurorii anticorupţie.

Șpagă cu intermediar

Iancu Simion Simi ar fi primit şi el de la Tudor Jurj, la 19 decembrie 2011, suma de 15.000 lei, printr-un intermediar, tot pe filiera Anculia. “Banii au fost primiți de primarul orașului Oțelu Roșu în schimbul încheierii unui contract finanțat din fonduri europene gestionate de APIA Caraș Severin, în valoare de 300.000 lei și a promisiunii unor viitoare contracte în valoare de 500.000 lei ce urmau a fi încheiate tot cu firmele controlate de învinuitul Jurj Tudor Ioan.În contextul faptelor descrise, inculpatul Anculia Romică Pavel, în calitatea sa de director al A.P.I.A. Caraș – Severin, și-a exprimat acordul de a acționa pentru încheierea, de către cei doi primari, a contractelor finanțate din fonduri europene, în schimbul obținerii de foloase materiale și pentru sine”, explică DNA.

Față de învinuitul Jurj Tudor Ioan, procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi țara pentru o perioadă de 30 de zile, în timp ce, Anculia, Simi şi Ghiţă sunt propuşi instanţei pentru arestare preventivă.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/