Şpagă pentru consilierii locali de la Socol

Fostul edil-şef al comunei cărăşene, Valentin Ghiţă, aflat acum în Penitenciarul Timişoara în stare de arest preventiv, împărţea banii obţinuţi din fraudarea fondurilor europene acordate de APIA Caraş-Severin sub formă de subvenţii pentru întreţinerea păşunilor.

Potrivit interceptărilor făcute de DNA, Ghiţă plătea o şpagă de 50 de euro fiecărui membru al comisiei de recepţie a lucrărilor ce ar fi trebuit făcute pe păşunile comunei, pentru ca aceştia să falsifice procesele-verbale de recepţie şi să consemneze în mod nereal că lucrările de întreţinere ar fi fost realizate. La un moment dat, lucrurile s-au complicat pentru fostul primar, deoarece comisia a fost schimbată şi Ghiţă nu se înţelegea cu noii membri ai acesteia. Era însă convins că totul se cumpără în ziua de azi, motiv pentru care l-a asigurat pe directorul APIA, Romică Anculia, că vor continua să fraudeze fondurile europene. Acest aspect reiese şi din interceptarea mai multor convorbiri telefonice dintre Anculia şi Ghiţă.

Ghiţă: Eu trebuie să fac încă pe comisia veche, de aia trebe să fac anterior. Eu deja m-am băgat de, de… cum am vorbit cu tine, de două săptămâni mi-am schimbat comisia de recepţie.

Anculia: Aşa.

Ghiţă: Am schimbat-o eu prin dispoziţie. Şi c… s-au sesizat şi au făcut hotărâre de …

Anculia: Consiliu.

Ghiţă: Sigur. Şi acuma … deci eu pe ăştia, pe ultima tranşă ce mi-ai dat tu … aia anul viitor, dar o dau la pace cu ei, dar acuma, momentan, mi-s, mi-s la cuţite cu ei.

Anculia: Aha.

Ghiţă: Mi-s la cuţite, la cuţite. Dar eu pe comisia veche, pe bani vechi ea poate să-mi belească p… că eu am … tot ei şi-or pus comisiile, dar au fost vechi.

Anculia: Aha.

Ghiţă: Înţelegi? Acuma trebe să văd exact până în momentul în care am făcut rectificarea nouă de buget, cât o fost. Şi aia am … vreo 3-4 miliarde.

[…]

Ghiţă: Să facem contractul de pe acum 5-6 luni de zile şi cu plata …

Anculia: În urmă?

Ghiţă: Da. Nu-i bun?

Anculia: Ba da, e foarte bun.

Ghiţă: Mă înţelegi? Nu mai poţi să ştii, s-o lucrat, nu s-o lucrat şi cu asta basta. Aia-i comisia veche!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/