ŞPAGĂ. Omul care a ruinat Băile Herculane, judecat pentru fapte de corupţie!

Iosif Armaş, milionarul de carton, aşa cum l-au numit oamenii din staţiunea cărăşeană după ce a lăsat numai paragină în urma sa, e acuzat că a oferit mită sume ridicole unor magistraţi de la Tribunalul Bucureşti.

 

Procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Iosif Armaş, omul care a fost stăpân peste aproape tot ce mişcă în Herculane, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, fiind reţinute în sarcina sa trei acte materiale. Potrivit rechizitoriului, Mircea Moldovan, judecător la Tribunalul București, a pretins și primit mai întâi de la Iosif Armaş produse alimentare și un telefon mobil inteligent. Se întâmpla asta în decembrie 2012. Anul trecut, în mai, i-a dat suma de 3.000 lei, iar în iunie alţi 1.800 lei, pentru soluționarea favorabilă a unui dosar ce-l avea repartizat spre soluționare, privind societatea omului de afaceri.

Magistratul e şi el trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru  abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi 7 infracţiuni de luare de mită dintre care 3 în formă continuată. În acelaşi dosar vor mai fi judecaţi şi alţi magistraţi şi oameni de afaceri. Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/