Șpagă la portbagaj pentru lucrările de la Șopotu Nou!

Informații neconfirmate încă oficial spun că edilul-șef al comunei cărășene și dirigintele de șantier Constantin Radu vor fi prezentați în cursul zilei de astăzi instanței cu propunere de arestare preventivă!

Ofițerii DGA și un procuror din cadrul DNA Timișoara au organizat ieri o acțiune de prindere în flagrant într-un dosar de corupție. Potrivit Pressalert.ro, în mașina lui Constantin Radu ar fi fost descoperită, ascunsă în portbagaj, în locul destinat roții de rezervă, într-o broșură, o sumă mare de bani. Mai exact, 38.000 de lei. Întrebat despre proveniența banilor, dirigintele de șantier ar fi ridicat din umeri și ar fi spus că e victima unei înscenări. Sursa citată mai precizează că banii erau pretinși și primiți de la reprezentantul unei firme de construcții pentru semnarea unei situații de lucrări din 2012 legată de  realizarea unui drum, a unui cămin cultural, a canalizării și a unei stații de epurare.

Cinci procente din valoarea proiectului ar fi fost pretinsă de primarul localității Șopotu Nou, Păun Baba. Acesta ar fi fost și el reținut pentru 24 de ore alături de dirigintele de șantier, iar în cursul zilei de astăzi ar fi propus instanței pentru arestare preventivă.

 

Rămâi pe expressdebanat.ro! Revenim cu amănunte!

 

foto: pressalert.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/