Noile investiții străine deja implementate la nivelul județului vor ridica economia zonei. Forța de muncă cărășeană nu a așteptat decât apariția unor investitori dornici să valorifice potențialul județului, pentru a trece la fapte. Locurile de muncă ce vor fi disponibile în viitorul apropiat vor duce la scăderea vizibilă a șomajului la nivel de Caraș-Severin.
În datele oficiale înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului, județul Caraș-Severin este situat pe locurile fruntașe în ceea ce privește investițiile străine. Până în luna august a acestui an au fost înregistrate deja 13 societăți cu participare străină la capitalul social al județului. Totuși, numărul investitorilor străini este foarte maleabil de la o lună la alta. Comparativ cu luna august, în luna septembrie s-au înregistrat doar 6 firme străine, deci jumătate față de luna anterioară. Chiar dacă numerele oscilează de la valori mari la valori mai puțin îmbucurătoare, Caraș-Severin se menține în grafic. Investițiile străine aduc o contribuţie economică semnificativă, fiind de asemenea și adevărate ,,mine de aur” ale locurilor de muncă.
,,În județul Caraș-Severin s-au înregistrat 13 societăți cu participare străină la capitalul social. Sunt unele județe care merg mai puternic, dar asta nu este un criteriu. Situația aceasta se schimbă. În luna august, de exemplu, au fost 13 astfel de firme, iar în luna septembrie maxim 6, deci pe jumătate. Luna aceasta poate avem mai multe. În anul 2013, până în luna august, s-au înregistrat 57 de investitori străini, comparativ cu aceeași perioadă din 2012, când s-au înregistrat 38. A crescut mult numărul”, a declarat Valentin Popa, director la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.
Investițiile străine îi scot din șomaj pe locuitorii din Clisura Dunării
Cel mai veridic exemplu de investiție străină care a dus la o scădere considerabilă a șomajului din județ este fabrica Delphi din Moldova Nouă. Locurile de muncă pe care investitorii străini le-au pus la dispoziția cărășenilor le-au dat șansa oamenilor să rămână în țară. După ce forța de muncă din Moldova Nouă a cunoscut un trend ascendent, oficialii de la Delphi au decis să se extindă, cu ajutorul administrației publice locale. Vestea este una cât se poate de îmbucurătoare. Extinderea fabricii va duce automat la existența și mai multor locuri de muncă.
,,Din luna octombrie a început construcția la noua fabrică care se va lipi de actuala. Pot să spun că zilele trecute au mai adus 200 de oameni și știu lucrul acesta pentru că eu le-am pus la dispoziție sala să îi pregătească la centrul de afaceri și sunt 200 de oameni, și din luna martie, aprilie anul viitor sper să fie gata și construcția la hala nouă și să atingă ceea ce au promis: 2000 de angajați”, a declarat primarul Matei Lupu.
Investițiile din Clisura Dunării nu sunt benefice doar pentru economia zonei, ci și pentru revitalizarea estetică a județului. Ruinele orașului vor fi transformate în cel mai scurt timp în hale de producție. Oamenii de afaceri au ajuns în posesia acestor hale și au decis că cea mai bună soluție este reabilitarea și refolosirea acestora. Numărul locurilor de muncă va crește considerabil în perioada ce urmează.
,,Le-am prezentat locația și au fost de acord cu ea, astfel că acolo va urma un amplu proces de reabilitarea a halelor. Acest aspect este bun și pentru estetica zonei, dar mai ales pentru oameni, care vor avea locuri de muncă”, a mai declarat primarul Matei Lupu.
CITEȘTE ȘI: TOT MAI MULTE FIRME IES DIN INSOLVENȚĂ
Foto: www.informatiiauto.ro