Soluții pentru RMN gratuit la spital!

Peste 100 de oameni au beneficiat de aparatura performantă care există în dotarea spitalului din Reșița de aproape trei luni. Oficialii instituției vor acum să vină în ajutorul tuturor pacienților, astfel încât să nu mai scoată sute de lei din buzunare.

Dumitru Secășan, managerul unității spitalicești împreună cu reprezentanții Consiliului Județean încearcă să găsească o soluție prin care să onoreze și biletele de trimitere scrise de medicii specialiști. Asta, pentru că la ora actuală RMN-ul se poate realiza doar la pacientul internat sau prin achitarea costului investigației.

Până în prezent, 130 de pacienți au beneficiat de aparatura performantă care există în dotarea unității spitalicești reșițene. Dumitru Secășan, managerul Spitalului Județean de Urgență, își dorește schimbări, astfel încât și pacienții din afara spitalului să poată beneficia de investigații.

Urmează ca pe măsură ce trece timpul să putem extinde această activitate a RMN-ului. În condițiile în care noi, împreună cu forul județean, încercăm să găsim o formulă prin care să putem onora și biletele de trimitere emise de medicii specialiști”, a declarat Dumitru Secășan, manager la Spitalul Județean de Urgență din Reșița.

Pacienții care doresc să își facă o investigație cu rezonanță electro-magnetică beneficiază de anul trecut de aparatul cumpărat de Consiliul Județean, care funcționează din plin.