Soluție ilegală! Amenzi uriașe și chiar dosare penale pentru depozitarea gunoaielor din Reșița la Km 7!

Administrația publică locală reșițeană a luat în ultima vreme mai multe decizii total neinspirate și chiar scandaloase în ceea ce privește gestionarea deșeurilor. După ruperea contractului pentru preluarea deșeurilor cu operatorul din Dealul Lupacului, Green Ecobauer, și semnarea altuia, cu Brantner, firma care colectează deșeurile din tomberoanele stradale, s-au improvizat „stații de transfer”. Spre nemulțumirea oamenilor și, mai grav, cu încălcarea legii!

Transbordarea deșeurilor din municipiu pe o platformă improvizată, undeva pe Valea Țerovei, a stârnit revolta oamenilor de afaceri din zonă, astfel că Primăria Reșița și operatorul Brantner au fost obligați să caute alte soluții. Grămezile de gunoi de pe Valea Țerovei nu numai că reprezentau un atentat la siguranța publică, dar omorau și afaceri și presupuneau încălcarea legii. S-a căutat în regim de urgență o soluție și s-a găsit. Dar tot cu încălcarea legii, după cum spune Garda de Mediu.

gunoi pe valea terovei

Viceprimarul cu atribuții de primar, Ioan Crina, a convocat în 31 mai 2016 Comitetul Local pentru Situații de Urgență, pe tema soluționării problemelor apărute în gestionarea serviciului de salubrizare privind depozitarea deșeurilor. Principalul punct de pe ordinea de zi a fost identificarea unei platforme pentru transbordarea deșeurilor de către operatorul de salubritate. A fost adoptată cu unanimitate de voturi propunerea ca platforma de la km 7 să fie utilizată pentru transbordarea deșeurilor, respectiv descărcare-încărcare imediată și transport spre deponeul final”, s-a transmis de la Cabinetul Primarului.

Numai că în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a aprobat ca la kilometrul 7 să se amenajeze o rampă de transfer, nicidecum un depozit! Oamenii din zonă spun că încă de marţi dimineaţă au ajuns acolo transporturi de gunoaie, care până acum ajungeau la haldina de pe Dealul Lupacului. „Trebuia să fie doar transbordarea deşeurilor acolo, nu depozit! Green Ecobauer ne-a notificat că îşi reia activitatea, aşa că nu văd de ce nu sunt duse gunoaiele la haldina de pe Dealul Lupacului. Nu ştim nici de incendiul de marți noapte, pompierii nu ne-au sesizat, dar ne sesizăm noi în urma discuţiilor cu dumneavoastră şi vom verifica situaţia din teren”, a spus Gheorghe Muntean, comisarul-şef al Gărzii de Mediu Caraş-Severin.

gunoi km7

Dacă se va constata că Primăria Reşiţa și operatorul Brantner au depozitat ilegal gunoi menajer la km 7, amenda va fi una usturător de mare şi se va emite ordin de desființare a depozitului neconform de acolo. Totodată, este posibilă deschiderea unui dosar penal pentru poluare în această cauză. Probabil că Ioan Crina, cel care este şi preşedintele ADI Intercom Deşeuri, va trebui să se reorienteze. Și nu ar fi exclus, tot către Green Ecobauer, care, în opinia celor de la Garda de Mediu, ar fi cam singura soluție!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/