Comitetul Național pentru Situații de Urgență urmează să decidă asupra măsurilor care trebuie aplicate în Timișoara, după ce orașul a intrat inițial în carantină la o rată de infectare de 7 la mie, iar la peste 8 la mie a ieșit, declară ministrul de Interne, Lucian Bode.
Întrebat în baza cărei legi a decis Departamentul pentru Situații de Urgență carantina în Timișoara, Bode a amintit că în Timiș Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a luat decizia de a carantina Timișoara și localitățile limitrofe în baza unei analize la care a contribuit decisiv și rata de infectare, atunci de peste 7 la mie, hotărârea fiind validată la nivel național.
Același Comitet Județean a luat apoi decizia ieșirii din carantină, în condițiile în care rata de infectare era de peste 8 la mie.
„Departamentul pentru Situații de Urgență a luat o decizie tranzitorie pentru 72 de ore, până la momentul în care Comitetul Național pentru Situații de Urgență va lua o hotărâre, care este suverană și este cu putere peste Comitetul Județean pentru Situații de Urgență în ceea ce privește carantinarea Timișoarei și a localităților limitrofe. Noi vorbim despre 11 județe cu 32 de localități care se află în acest moment în carantină, nu doar Timișoara. Comitetul Național pentru Situații de Urgență în această săptămână, cel mai probabil marți sau miercuri, va lua o hotărâre în ceea ce privește Timișoara”, a spus Bode.
Întrebat despre disensiunile dintre autoritățile locale, ministrul de Interne a afirmat că „normal ar fi să nu existe astfel de situații” și normal ar fi să existe un dialog între local și național.