Soluția E.ON pentru ca spitalele din Timișoara să aibă căldură și apă caldă

sigla eon 11

Una din opțiunile viabile pentru consumatorii Colterm care de marți au rămas fără căldură și apă caldă este să încheie contracte de furnizare a gazelor naturale, care să fie livrate prin intermediul rețelei de distribuție existentă, transmit reprezentanții E.ON printr-un comunicat de presă. 

„E.ON Energie România reiterează soluția propusă și până acum, aceea de a furniza direct gaze naturale spitalelor a căror funcționare este dificilă în astfel de condiții, în baza unor contracte încheiate cu fiecare unitate în parte. Compania noastră răspunde astfel apelului făcut de medicii din Timișoara pentru găsirea unor soluții alternative așa încât aceste spitale să beneficieze în continuare de căldură și apă caldă și pacienții să nu aibă de suferit din lipsa acestora. Această soluție poate fi pusă rapid în practică la acele unități care dețin centrale termice proprii și care, astfel, își vor putea continua activitatea normal.”, se arată în comunicatul E.ON Gaz.

Reprezentanții societății au explicat că decizia de a nu mai reînnoi contractul de furnizare a gazelor către societatea de termoficare a Timișoarei a avut la bază „datoriile istorice considerabile și lipsa oricărei perspective fezabile pentru sezonul rece.”

„În ultimele luni, furnizarea gazelor naturale către Colterm s-a realizat pe baza unor contracte pe perioade foarte scurte de timp, cu plata în avans, condiții care nu au fost respectate de cele mai multe ori. Chiar și așa, datoriile curente ale Colterm SA au continuat să crească, ajungând la o valoare curentă de peste 12 milioane de lei, majorând la circa 76 de milioane de lei datoriile totale acumulate în ultimii ani.”, concluzionează reprezentanții E.ON.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/