Societatea Timișoara cere noilor parlamentari să nu facă scut împotriva justiției

Solicitarea vizează aprobarea cererilor procurorilor de încuviințare a începerii urmăririi penale, a reținerii și arestării preventive a unor parlamentari, astfel încât să se evite repetarea unor cazuri similare celor din legislaturile trecute, precum Rovana Plumb, Victor Ponta, Dan Șova, Varujan Vosganian sau Laszlo Borbely.

Societatea Timișoara cere și punerea în practică a rezultatului referendumului pentru un Parlament unicameral cu 300 de parlamentari.

„Cerem blocarea accesului la funcțiile publice a demnitarilor cercetați penal și respectarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara din 1990, prin interzicerea accesului în funcții de demnitate publică a foștilor activiști comuniști, a membrilor și a colaboratorilor Securității.”, se arată într-un comunicat de presă semnat de Societatea Timișoara.

gif card de energie dacus 1000x100

Nu în ultimul rând, Societatea Timișoara consideră necesară depolitizarea administrației și aplicarea principiului meritocrației, prin introducerea în Constituție a unui articol care să interzică schimbarea pe criterii politice a șefilor de instituții publice.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/