ȘOCANT! Un copil împușcat mortal, arme letale și neletale în mâinile a 424 de indivizi care pot ucide oricând!

Fost șef în Jandarmerie, Ioan Pop a recunoscut că a pus arme de foc în mâinile oricui, fără vreun instructaj, doar ca să-și umple buzunarele, neinteresându-l consecințele deosebit de grave!

Pop a recunoscut în fața procurorilor DIICOT Caraș-Severin și ulterior în fața Tribunalului Caraș-Severin că, în perioada 2017 – 2019, „cu intenție, a înlesnit unui număr de 424 de cursanți obținerea în mod ilicit a permisului de portarmă”, dar și că a întocmit adeverințe necesare prelungirii permisului de portarmă care atestă participarea persoanelor în cauză la ședințe anuale de tragere într-un poligon autorizat, deși operațiunile de instruire/tragere nu au avut loc. E vorba despre 255 de adeverințe pentru arme letale! Altele 170 pentru arme neletale! Pericol maxim după cum au constatat și procurorii DIICOT: „Absolvenții cursului puteau solicita fie o armă neletală, dar și o armă letală, iar utilizarea în mod neadecvat a unei asemenea arme poate provoca consecințe deosebit de grave pentru liniștea și ordinea publică, dar și pentru siguranța personală a fiecărui cetățean”. În acest context ni se readuce aminte de împrejurarea în care un individ care a pus ilegal mâna pe arma de vânătoare, cu ajutorul lui Ioan Pop și al membrilor grupului infracțional pe care acesta l-a coordonat, și-a împușcat accidental fratele minor. L-a împușcat mortal, la o partidă de vânătoare!

Aceste aspecte deosebit de grave au ieșit la iveală după că organele de cercetare penală s-au autosesizat că, la poligonul privat din Caransebeș, deținut de Ioan Pop, fost șef în Jandarmerie și consilier local, s-au pus bazele unui grup infracțional organizat care, în schimbul unor sume de bani, asigură obținerea dreptului de a procura și deține arme. Cei care își doreau să folosească o armă de foc urmau fictiv cursurile și tot la fel făceau ședințele practice de mânuire a armamentului și de tragere în poligonul firmei lui Pop. Mai departe, înaintea examenului scris pentru obținerea permisului portarmă primeau pe email subiectele. Grupul infracțional a acționat aproximativ 3 ani, în perioada 2017 – 2019! „Modul în care se promovau examenele a devenit de notorietate pe plan social, motiv pentru care persoane cu domiciliul în alte județe s-au înscris la cursurile din municipiul Caransebeș în vederea obținerii pe nedrept a certificatului de absolvire.”, au mai arătat procurorii.

Ioan Pop a recunoscut tot, exact așa cum DIICOT a reținut în sarcina sa. A fost de acord să încheie un acord de recunoaștere a faptelor de constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, fals intelectual și favorizarea infractorului. A scăpat ieftin! Cu 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/