Pavel Rădulescu, tatăl care și-a sufocat doi dintre cei șapte copii, a recunoscut fapta în fața anchetatorilor, dar se face că nu înțelege de ce este Poliția interesată de fapta sa! Omul susţine că este normal ceea ce a făcut, spunând că a fost obligat să-i omoare pentru că nu avea mijloace pentru întreținerea lor.
Bărbatul care şi-a omorât doi copii nou născuţi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, conform anchetatorilor acesta recunoscându-şi faptele. „Inculpatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Acesta şi-a recunoscut fapta şi nu a declarat contestaţie la măsura preventivă. Este vorba de două crime asupra unor membri de familie, un omor al unui nou născut de sex masculin, săvârşit în 2002, iar un al doilea, săvârşit în 2015, al unei fetiţe nou născute. Omorurile au avut loc imediat după naştere. Este un dosar de anchetă proprie. Procurorul de caz efectuează şi în acest moment cercetări şi nu l-am expus, tocmai pentru a asigura şi a respecta caracterul nepublic al urmăririi penale”, a declarat azii, într-o conferinţă de presă la Reşiţa, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, Laura Iancu.
Totul a pornit de la un apel telefonic dat de către unul dintre vecinii familiei Rădulescu, care aflase despre cele două crime chiar de la frații celor uciși. Imediat după aceasta, o echipă de la Serviciul de la Investigații Criminale s-au deplasat la fața locului și, în pofida terenului extrem de accidentat, polițiștii au identificat locul unde au fost îngropați micuții. S-au găsit fragmente de oase ale celor doi nou-născuţi sub o stâncă, la aproximativ 200 metri de casa familiei, din cătunul Borugi al comunei Cornereva.
„Vom efectua în continuare acte de urmărire penală pentru a stabili dacă există complicitate din partea mamei. Denunţarea unor infracţiuni nu se aplică asupra membrilor familiei, însă vom audia martori. Satul Borugi este într-o zonă de relief destul de greu de pătruns, ancheta s-a efectuat cu dificultate. Cert este că cei doi micuţi ucişi nu au fost înregistraţi la Primărie, omorul având loc imediat după naştere. La ambele crime, copiii au fost introduşi în câte o pungă de plastic şi în pături, iar după cum spune tatăl acestora, cei doi plângeau în acel moment. Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin va merge pe complicitatea morală a mamei şi nu pe nedenunţare. Cei doi sunt căsătoriţi civil şi mai au împreună cinci copii, toţi înregistraţi”, a precizat prim-procurorul Laura Gabriela Iancu.
La rândul său, comisarul Ciprian Lăzărescu, șeful Serviciului Investigații Criminale al IPJ Caraș-Severin, ne-a spus că Pavel Rădulescu a fost găsit acasă și „a indicat locul unde a îngropat cei doi nou născuți, la distanță de aproximativ 200 de metri de casa unde locuiesc și a colaborat cu organele de poliție”. Cât privește modul de operare al lui Rădulescu, comisarul Lăzărescu spune că „imediat după nașterea celor doi copii autorul i-a luat, i-a băgat într-o pungă și i-a ascuns în locul respectiv, acoperindu-i cu frunze și pământ”.
Potrivit anchetatorilor, autorul crimelor a fost găsit acasă şi a colaborat cu organele de cercetare, indicând locul în care a îngropat de vii copiii născuţi acasă de către soţia sa. El spune că a recurs la aceste gesturi din cauza sărăciei şi a faptului că nu a avut condiţii optime pentru a-şi creşte copiii. Ciudat este faptul că, deși a avut șapte copii, acesta nu și-a ucis ultimii doi copii, ci pe cel de-al cincelea și pe cel de-al șaptelea copil, cel de al șaselea nou născut scăpând de tatăl monstru!
La locuința familiei Rădulescu au ajuns şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului Caraş-Severin. Cei cinci copii au vârste între 13 şi 19 ani şi spun că vor să rămână în sânul familiei, alături de mamă, în ciuda condiţiilor grele în care trăiesc. Practic, casa are o singură cameră de locuit, este construită din chirpici și nu este conectată la rețeaua de energie electrică, dar avea generator. Totodată, cei cinci copii supraviețuitori, deși parcurg zilnic 3 kilometri pentru a merge la școală, au note foarte bune și sunt silitori la învățătură. Se pare că aceștia ar refuza internarea într-un centru de plasament, deși condițiile lor de trai sunt extrem de severe. Cătunul Borugi din Cornereva este izolat şi se află la circa 5 kilometri de centrul acesteia. Copiii fac până la şcoală între o oră şi o oră şi jumătate.
Potrivit prim-procurorului Laura Iancu, fapta de omor se pedepsește cu pușcărie între 10 și 20 de ani, la care se poate adăuga un spor de cel puțin un sfert pentru celelalte fapte, dar judecătorul va avea oricum decizia cu privire la individualizarea pedepsei.