ȘOCANT. L-au bătut măr și l-au lăsat să moară!

severely injured bloody hands

Două bestii cu chip de om au rupt în bătaie un bărbat. L-au lovit cu un par de lemn, cu pumnii și picioarele inclusiv în zona capului, iar apoi l-au lăsat afară peste noapte, fiind conștienți că e posibil să moară!

Totul s-a petrecut miercuri-seară, într-o fermă din Oțelu Roșu. Doi dintre muncitorii de acolo, în vârstă de 29 și 34 de ani, s-au luat la ceartă cu un alt bărbat, de 49 de ani. Bătaia ar fi început în jurul orei 22.00. Nu este exclus ca cei trei să fi consumat alcool. Cert este că cei doi bărbați i-au aplicat victimei „mai multe lovituri în zona capului şi a părţii superioare a corpului cu un par din lemn şi un crampăn, (…) mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele.”, spun procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin. Ca și când nu ar fi fost suficient, cei doi au târât victima lângă un șanț din curtea fermei, lăsându-l peste noapte în stare de inconştienţă, „acceptând că pot cauza în acest fel decesul”, se mai arată în comunicatul Parchetului.

Norocul a făcut ca bărbatul de 49 de ani să supraviețuiască până dimineață, când a fost găsit de proprietara fermei, cea care a și anunțat autoritățile.

Pentru a-și reveni, victima are nevoie de 35-40 de zile de îngrijiri medicale.

Cei doi agresori au fost arestați preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, ei fiind cercetați penal pentru tentativă de omor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/