După ce luni antrenorul Adrian Petrea și jucătorii au tras un semnal în privința situației dramatice prin care trece echipa de handbal a Reșiței, cu multe restanțe salariale, și în ședința de Consiliu Local s-a vorbit despre HC Adrian Petrea.
Prin adresa nr. 20135/07.10.2016, Asociația Handbal Club Adrian Petrea a solicitat încheierea unei Convenții de Parteneriat cu Municipiul Reșița și Asociația Reșița Europeană având ca obiect organizarea, derularea și promovarea manifestărilor și competițiilor de handbal.
Ajunși la acest punct de pe ordinea de zi, crezând că este vorba despre un sprijin financiar, consilierii locali au fost liniștiți rapid de primarul Ioan Popa: „Nu vă speriați, nu e vorba de bani, e vorba să le punem la dispoziție ambulanțele noastre de la Primărie, pe care le gestionăm prin Asociația Reșița Europeană. Mi-ar fi plăcut să fie un proiect de hotărâre în Consiliul Local, prin care să le alocăm niște bani, dar din păcate…”
Întrebat despre modul în care administrația locală ar putea ajuta și financiar echipa de handbal, primarul Ioan Popa a fost tranșant: „Eu mă întâlnesc cu Cristi Pătru destul de des și ceea ce știu este că ANAF-ul i-a făcut controale și i-a imputat niște sume destul de mari și nu știu, săracu’, pe unde o să scoată cămașa. Ar fi fost momentul potrivit ca noi să ne alăturăm lui în această idee de a sprijini handbalul. Am scos de două ori de pe ordinea de zi acest proiect și în septembrie, și în august. Ceea ce putem face, ca să avem acordul tuturor consilierilor, este să sprijinim handbalul prin proiecte. Adică ei să vină cu un proiect la noi și noi să sprijinim aceste proiecte financiar. S-au făcut și în anii trecuți la Consiliul Județean și în alte părți, sume de 300.000, de 500.000 de lei. Asta am putea face. Ar mai exista varianta în care să preluăm controlul echipei de handbal, moment în care am putea să alocăm resurse mai mari decât ceea ce facem prin proiecte. Dar, asta se poate face numai în urma unor negocieri cu ei, să accepte acest lucru, în primul rând. Și în al doilea rând, să reușim să convingem Consiliul Local. Confirm faptul că Cristi Pătru e dispus să cedeze echipa, fără nicio pretenție financiară, mi-a spus și mie acest lucru. Așteptăm o hârtie scrisă a lor, un document scris, pe care să-l supunem aprobării Consiliului Local. Dacă acea hârtie vine, în ședința de Consiliu Local din noiembrie putem să profităm de acest lucru și să o punem pe ordinea de zi.”