Soarta complexului de hidrocentrale din preajma Reșiței, în mâinile unui nou director general

Amenajările hidro de pe lacurile Trei Ape, Gozna, Văliug și Secu sunt de acum pe mâna unui nou director. Compania CEZ România a anunțat că șefia TMK Hydroenergy Power s-a schimbat începând din această lună.

Începând din luna februarie, TMK Hydroenergy Power îl are în frunte pe Daniel Tudose (foto), cel care a preluat atribuțiile de la Daniel Răduț. Daniel Tudose a absolvit Universitatea Politehnică din București, Facultatea de Energetică și a lucrat în cadrul RENEL, Electrica Oltenia și CEZ Distribuție (actuala Distribuție Oltenia). O simplă căutare pe Google nu oferă însă informații despre realizările sale sau detalii despre activitatea anterioară.

Compania TMK Hydroenergy Power deține cele patru microhidrocentrale (Grebla, Crăinicel I, Crăinicel II și Breazova) și amenajările hidro aferente de la Trei Ape, Gozna, Văliug și Secu.

Grupul CEZ în România a cumpărat, în decembrie 2010, 100% din acțiunile companiei TMK Hydroenergy Power SRL și a investit în reabilitarea complexului de hidrocentrale din apropierea Reșiței în scopul creșterii eficienței, capacitatea de producție ridicându-se de la 18MW la circa 22 MW după finalizarea procesului de modernizare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/