Primăria Oravița a vândut în anul 2009 un teren în suprafață de 3.500 mp unei firme, care, în aceeași zi, l-a revândut către o altă societate comercială, fâcând practic un profit de aproximativ 300.000 de euro! În numai câteva ore!
Administrația locală din Oravița se poate considera prejudiciată cu aproximativ 300.000 de euro atâta timp cât a vândut un teren mult sub prețul pieței. Primarul de la acea vreme, Ion Goga, a anunțat la data de 7 iulie 2009 organizarea licitației publice pentru vânzarea unui teren intravilan în suprafață de 3.500 mp, situat la intrarea în oraș dinspre Reșița, pe DN 57, terenul beneficiind de energie electrică, apă potabilă, telefonie și drum de acces asfaltat. Cu alte cuvinte, de aproape toate utilitățile. Pe acest teren urmând să se ridice un supermarket. Mai exact, un supermarket Penny.
Licitație pe blat
Pentru licitația publică din 27 iulie 2009 au depus oferte trei firme: SC Rolman Investemnts SRL din Timișoara, SC Probio SRL din Bacău și SC Risan SRL din Cluj. Aici apar și primele semne de întrebare. Societatea care deține lanțul de supermarket-uri Penny nu participă la licitație, în schimb o fac firme din Timișoara, Bacău și Cluj! Licitația miroase și mai dubios din momentul deschiderii plicurilor. SC Rolman Investments SRL a oferit 78.000 de euro, SC Probio SRL, 77.500 euro, iar SC Risan SRL, 77.750 euro. A fost desemnată câștigătoare firma din Timișoara, care, potrivit datelor oficiale obținute de la Registrul Comerțului, a fost înființată în mai 2009. Cu doar două luni înaintea licitației! Firma din Bacău e radiată la această oră, iar cea din Cluj, SC RISAN SRL, alimentează și mai mult suspiciunile. Și asta pentru că pur și simplu e de negăsit. Nu apare nici la Registrul Comerțului și nici măcar în căutările pe Internet.
Evaluarea terenului a fost făcută, întâmplător sau nu, exact când lua ființă firma SC Rolman Investments SRL. Evaluatorul, PFA Florian Petre, tot din Timișoara, a folosit două metode de evaluare, a comparațiilor directe și a extracției, a avut în vedere scăderea medie lunară a valorilor terenurilor estimată la 10 la sută, rezultând o scădere medie pentru trei luni de 30 la sută, iar în final a stabilit un preț de 22 euro/mp. Licitația pentru terenul de 3.500 mp a pornit astfel de la 77.000 de euro. Inclusiv TVA! A fost vândut cu 78.000 către SC Rolman Invetments, care în mai puțin de trei luni de la înființare dă un tun de aproximativ 300.000 de euro, „anticipând” că lanțul de magazine PENNY dorește să investească la Oravița. Tot acest profit, într-o singură zi, în numai câteva ore, din câteva hârtii. Exact în ziua în care a cumpărat terenul de 3.500 mp de la Primăria Oravița, cu 78.000 de euro, având următorul număr de încheiere notarială de la contractul cu administrația locală, SC Rolman Investments SRL vinde către SC REWE PROJEKTENTWICKLUNG ROMÂNIA SRL (proprietarul lanțului de magazine PENNY) aceeași suprafață de teren cu suma de 1.497.573 plus TVA! Adică vreo 390.000 de euro! Așadar, o diferență de circa 300.000 de euro. Asta ar însemna aproximativ 112 euro pentru fiecare metru pătrat din cei 3.500. Care e până la urmă prețul corect? Cel primit de Primăria Oravița sau cel încasat de SC Rolman Investments de la proprietarii Penny?!
Caiet de sarcini cu dedicație
Clauzele contractuale dintre Primărie și SC Rolman Investments sunt clare, dar cu cântec. Cumpărătorul s-a obligat prin contract să folosească terenul exclusiv pentru construirea unui supermarket, să finalizeze lucrările în termen de 18 luni de la obținerea autorizației de construire, să investească minimum 700.000 de euro, să creeze măcar 20 de locuri de muncă și o parcare de 40 de locuri. În caietul de sarcini mai există o prevedere importantă: „Poate înstrăina terenul către un terț oricând între data semnării contractului de vânzare-cumpărare și finalizarea investiției, numai în cazul în care noul cumpărător își va asuma îndeplinirea lucrărilor de investiții conform prevederilor caietului de sarcini”. Cu alte cuvinte, Primăria Oravița a avut grijă să întocmească în așa fel caietul de sarcini încât să permită unui intermediar intrarea în afacere. Ceea ce s-a și întâmplat.
Firmă paravan
SC Rolman Investments a jucat doar rolul intermediarului la Oravița, la fel cum s-a întâmplat și la Huedin, spre exemplu. Colegii de la Ziua de Cluj scriau în aprilie 2012 despre întârzierea deschiderii supermarket-ului Penny din Huedin. Atunci, reprezentanții Rewe Projectentwicklung România SRL vorbeau despre mai multe parcele de teren pe care Rewe Projectentwicklung România SRL le-a achiziţionat de la societatea vânzătoare SC Rolman Investments SRL. În 2009 şi 2010!
Inaugurare amânată!
Câștigătorul licitației sau terțul aveau obligația ca în termen de 18 luni de la obținerea autorizației de construire să taie panglica. Construcția nu a mai apărut însă nici până astăzi în Oraviţa. Ce-i drept, în vara acestui an, cei de la PENNY au decis totuși să construiască un magazin de tip supermarket pe terenul care s-a scumpit de cinci ori în câteva ceasuri.
Primăria Timișoara vrea să atragă fonduri europene în vederea realizării unui drum expres între str. Gării și centura de vest. Consiliul Local Timișoara a aprobat, în ultima ședință extraordinară,...
Primele nașteri de Crăciun, în noua materinitate din Timișoara
Timișoara. Peste 180 de pacienți la urgențe, în prima zi de Crăciun
Un Crăciun de poveste pe Semenic! Munții va așteaptă la distracție!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281