Începând de duminică, slujbele la Biserica cu două turnuri „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj se vor ține în aer liber. Părintele protopop Ioan Cerbu spune că și bisericile ortodoxe din Lugoj se vor supune măsurilor specifice dispuse de instituțiile competente pentru reluarea activității după încetarea stării de urgență.
„Am văzut propunerile și pot spune că, după 15 mai, am ales deocamdată să ținem slujbele în aer liber. Este mai bine și pentru credincioși, și pentru noi, cei care oficiem slujbele. Vom amplasa un cort în fața bisericii, pentru a proteja de vânt Sfânta Masă, cu Potirul și Sf. Taine. Prin epitropii noștri, îndrumăm oamenii să respecte distanțele.”, spune Prea Onoratul părinte Ioan Cerbu.
Desigur, măsurile de siguranță vor fi menținute ca și până acum.
„Este o perioadă de așa-zisă relaxare, dar care probabil va fi de durată. Eu așa estimez. Așa că e bine să nu facem acte de bravadă, să fim conștienți că amenințarea virusului e reală, să ne protejăm pe noi și pe semenii noștri. Adică, să purtăm masca, acoperind nasul și gura, să păstrăm o distanțare de 2 metri față de cei din jur, adică o suprafață de 8 mp pentru fiecare credincios și, desigur, igiena mâinilor va fi asigurată cu dezinfectant pe bază de alcool. Sărutatul icoanelor va fi înlocuit cu o închinare în fața acestora.”, precizează protopopul Cerbu.
La fel se va întâmpla la Cimitirul Ortodox de pe strada Făgetului, slujbele vor fi oficiate în aer liber, și nu în bisericuță.
Alte reguli care apar începând cu data de 15 mai sunt: se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree); se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică; se va evita atingerea sau sărutarea obiectelor sacre de cult, în locul acestor gesturi rituale se va indica îngenuncherea sau înclinarea; Binecuvântarea se va oferi sau primi de la o distanță de cel puțin 1 metru; se va evita oferirea sau primirea împărtășaniei în condițiile în care nu se pot asigura lingurițe și pahare de unică folosință; se vor dezinfecta periodic, o dată la 4 ore, obiectele frecvent atinse: mânerele ușilor, obiectele de cult, icoanele, suprafețele.
Evident, nu se recomandă organizarea de pelerinaje sau călătorii religioase. De altfel, pelerinajele în Țara Sfântă cu grupuri din Lugoj au fost anulate.