Situl arheologic Tibiscum ar putea deveni unul dintre cele mai importante parcuri arheologice din Europa

Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș continuă proiectul cu Universitatea din Ferrara, Italia privind cercetările arheologice la situl de la Tibiscum, municipiul roman care se întinde pe o suprafață de 27 de ha lângă municipiul Caransebeș.

În aceste zile, profesorul universitar Livio Zerbini, prorector de la Universitatea parteneră muzeului se află pe șantier alături de Adrian Ardeț, specialist în cadrul instituției, pentru noi cercetări în zona Tibiscum. Acțiunea se va întinde pe parcursul a două săptămâni, după care profesorul Zerbini, care este președinte al Centrului de Studii al Provinciilor Dunărene și conducător de doctorat la Universitatea de Vest din Timișoara va aduce la fața locului o echipă formată din 5 specialiști pentru cercetări amănunțite.

Este al treilea an în care profesorul Zerbini vine în România pentru a promova imaginea municipiului Caransebeș prin situl arheologic Tibiscum, leagănul civilizației românești, în baza proiectului comun „Domus Romana”.

În acest moment proiectul este în faza de implementare și se dorește amenajarea ruinelor din situl arheologic în așa fel încât parcul arheologic să fie deschis publicului pentru dezvoltarea turismului istoric:

Aici am descoperit două necropole așezate de o parte și de cealaltă a orașului, ce am descoperit este extraordinar, această rezervație arheologică trebuie pusă în valoare, printr-o infrastructură minimă, o parcare, un loc de camping amenajat, ca să vină turiștii. Tibiscumul este cunoscut în toată lumea, a fost vizitat de turiști de peste tot. Prima necropolă descoperită este pe vechiul drum spre Drobeta și una pe vechiul drum spre Sarmizegetusa. Aici în zona Iaz am reușit, după investigații magnetometrice, să aducem la lumină mai multe morminte familiale, cu dimensiuni de 6 pe 6 metri, cam la 500 de metri de zidurile orașului roman. Parte din oraș a fost distrus de râul Timiș, însă a rămas și de o parte și de alta a râului o parte importantă din orașul Roma spre cercetare. Acolo, spre Jupa, în anul 101 s-a construit prima fortificație militară, cu primele așezări militare, iar aici la Iaz după 117 se pun bazele viitorului oraș. Aici sunt monumente foarte importante: un templu dedicat lui Apollo, un oracol cu o inscripție, două necropole în care au fost îngropați oamenii săraci ai orașului și în alta oamenii mai înstăriți”, ne-a precizat dr. Adrian Ardeț, specialist în cadrul Muzeului Județean de Etnografie și al regimentului de Graniță din Caransebeș.

Adrian Ardeț a menționat că în această perioadă se efectuează cercetări de către o echipă de specialiști în Alba Iulia în zona Iaz pe unde va traversa conducta de gaz în proiectul BRUA, ceea ce s-a descoperit fiind de o importanță deosebită.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/