Situație dezastruoasă la Ductil Steel. Parlamentarul Schelean ia atitudine!

Deputatul PDL a susținut astăzi o conferință de presă în cadrul căreia a adus în prim-plan problemele cu care se confruntă foștii angajați de la combinatul din Valea Bistrei.

Odată colos industrial, astăzi au mai rămas doar halele și amintirile în urma uzinei din Oțelu Roșu. După ce a fost închisă în 2012, muncitorii mai trăiesc acum doar cu speranța că se va redeschide în viitorul apropiat. Până atunci însă, oamenii au ieșit din plata șomajului, iar cele care mai susțin financiar familia sunt femeile plecate la muncă în Austria, Germania sau Italia, unde lucrează ca îngrijitor.

Parlamentarul din Colegiul V a sesizat în repetate rânduri forul din care face parte, dar și Guvernul României cu privire la situația dezastruoasă a oamenilor. Chiar și așa, firma fiind privată, șansele ca statul român să intervină sunt extrem de mici. Recent, Uniunea Europeană a alocat peste 3 milioane de euro pentru reconversia profesională a angajaților, așa cum Express de Banat a mai relatat. Problema este că muncitorii din Oțelu Roșu n-au fost cuprinși pe listele pentru alocarea fondurilor, din cauza faptului că oficialii Guvernului i-au omis. Cel puțin, asta susține parlamentarul cărășean.

schelean

,,Guvernul României știa de situația foștilor angajați de la Ductil Steel Oțelu Roșu, dar n-a făcut nicio solicitare în acest sens și niciun demers pentru a-i ajuta. Acum, ar putea printr-o listă suplimentară să ceară alocarea de fonduri și pentru angajații de aici. Noi am întocmit o scrisoare deschisă în acest sens, prin care am explicat ce trebuie făcut, astfel încât și foștii angajați de aici să beneficieze de fondurile pentru reconversia profesională, a declarat deputatul PDL, Valeria Schelean, în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o astăzi.

Liderul PDL a fost însoțit de sindicalistul Victor Sabău, care îi reprezintă în continuare pe muncitorii de la Ductil Steel.

victor_sabau

,,Momentan nu există perspectivă pentru reluarea activității. Există și un plan de reorganizare a activității. (…) Pe data de 10 trebuie să se confirme acest plan, după care am înțeles că se dorește vânzarea combinatului, dar până atunci este vorba de 2 ani de stagnare. Dacă activitatea nu pornește curând, va fi tot mai greu de pornit. Sper și doresc ca la Oțelu Roșu să vină un investitor serios și oamenii să își reia activitatea”, a spus liderul sindical, la Reșița.

Comments

  1. alexandru nemoianu says:

    Valeria Schelean este efectiv un om politic admirabil.Este hotarata,adreseaza probleme reale si vine si cu solutii.Sunt convins ca ea are viitor in viata publica.

  2. Radivoj Milenovici says:

    Firmele Romanesti nu pot face competitie firmelor occidendatale deoarece nu au investit in modernizarea produselor ori a modului de productie deoarece banii pentru asa ceva au fost furati , punct . PS….proletarilor bosorogiti o sa muriti cu zile .

  3. Radivoj Milenovici says:

    Firmele Romanesti nu pot face competitie firmelor occidentale deoarece nu au investit in modernizarea produselor ori a modului de productie deoarece banii pentru asa ceva au fost furati , punct . PS….proletarilor bosorogiti o sa muriti cu zile .

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/