Situația în secția de ATI-Covid-19 a Spitalului Județean din Timișoara: „Avem un pacient internat de 45 de zile”

ati judetean (3)
untitled design set 970x90 px

A scăzut numărul pacienților internați în secțiile de terapie intensivă, dar situația nu este încă una ideală. La Spitalul Județean din Timișoara, unde a fost redeschisă zona roșie în această toamnă, sunt internate cinci persoane, numărul fiind redus la aproape jumătate față de săptămânile trecute.

Durata medie de spitalizare a unui pacient bolnav de Covid-19, în secția de ATI, este de aproximativ o săptămână, conform estimărilor medicilor, dar există și bolnavi care petrec în spital mai bine de o lună.

Acum, în spitalele din vestul țării există locuri pe terapie intensivă. Câteva, nu sunt secțiile goale. Avem posibilitatea să primim pacienți pe terapie intensivă. Sunt pacienți internați de multe zile. Avem un pacient internat de 45 de zile, de care tragem și sperăm să îi salvăm viața”, a explicat dr. Ciprian Gîndac, medic primar ATI.

ati judetean (1)

Cei cinci pacienți internați sunt nevaccinați.

„Din păcate prognosticul lor este prost. Dar am avut la un moment dat pe terapie intensivă doi pacienți de aceeași gravitate. Unul vaccinat și unul nevaccinat. Pacientul vaccinat a mers încet, încet mai bine, iar cel nevaccinat din ce în ce mai rău. Cel vaccinat este acum acasă, iar cel nevaccinat din păcate nu mai este printre noi. Nu e o regulă, dar au fost și asemenea cazuri”, a spus medicul.

publicitate ziar expresb 1000x100

ati judetean (4)

Valul cinci al pandemiei va găsi România cu una dintre cele mai mici rate de vaccinare din Uniunea Europeană, dar medicii încă sunt optimiști.

„Ceea ce se va întâmpla în ianuarie cred că nu știe nimeni să ne răspundă. Eu sper să nu mai fie ceea ce a fost în toamnă. Ceea ce a fost acum în toamnă nu a fost niciodată. Pentru noi ar fi o mare ușurare să fie un val mai mic. Atunci vor beneficia de tratament și pacienții care au alte boli, atunci am putea să ne ocupăm de câțiva pacienți aflați pe terapie intensivă cu Covid”, a mai spus doctorul.

Potrivit bilanțului, în secțiile ATI de la nivel național erau internați, în 18 decembrie, 556 de pacienți.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/