Situația de la Piețe S.A. escaladează. Directorul, demis de Consiliul de Administrație

liviu cocean

Consiliul de Administrație al S.C. Piețe S.A. Timișoara a decis demiterea directorului Liviu Cocean. Hotărârea vine după ce membrii CA și manager s-au acuzat reciproc de depalidare, respectiv de sabotare.  

„Întrunit în ședință ordinară, joi, 29 septembrie, Consiliul de Administrație al S.C. Piețe S.A. a decis demiterea din funcție a directorului acestei societăți, Liviu Cocean, pentru grave abateri de management și suspiciuni întemeiate de comitere a unor fapte de natură penală, constatate în urma mai multor controale. Totodată, membrii Consiliului de Administrație au stabilit, prin vot, ca funcția de director interimar să fie ocupată de administratorul societății și membru al C.A., dr. Mirel Pop”, a transmis Consiliul de Administrație al Piețe S.A..

Potrivit Consiliului de Administrație, motivele demiterii lui Liviu Cocean de la conducerea administrației piețelor agroalimentare din Timișoara sunt:

  • Pasivitatea directorului societății pentru reducerea creanțelor restante, în ciuda solicitărilor multiple efectuate de-a lungul timpului de C.A. pe acest subiect
  • Mari deficiențe în administrarea patrimoniului societății și ocuparea abuzivă a unor spații de către persoane cu care nu există încheiat niciun contract
  • Suspiciuni de delapidare și gestiune frauduloasă, în legătură cu care a fost depusă o sesizare organelor de cercetare penală de la Poliția Timiș
  • Nereguli legate de sănătatea publică, care au condus la închiderea halei de lactate din Piața Badea Cârțan de către Direcția Sanitar Veterinară Timiș și apoi Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Timiș
  • Lipsa investițiilor majore în piețele timișorene
  • Lipsa unui sistem de colectare a informațiilor legate de calitatea serviciilor prestate
  • Pasivitate față de recuperarea cheltuielilor cu utilitățile făcute de clienți / chiriași

De profesie medic veterinar, Mirel Pop ocupă din mai 2021 funcția de administrator al S.C. Piețe S.A., el fiind totodată și membru în Consiliul de Administrație.

„Prioritatea mea este adevăratul producător, care trebuie să se întoarcă în piețele din Timișoara, cu încredere. Pentru asta trebuie să oferim condiții egale tuturor, să investim eficient pentru a îmbunătăți aspectul și infrastructura piețelor timișorene și să punem ordine în actele societății. Bineînțeles, orice faptă de natură penală pe care o vom mai descoperi o vom înainta autorităților statului îndreptățite să ancheteze, iar cei vinovați de delapidarea societății vor plăti”, a declarat dr. Mirel Pop, directorul interimar al S.C. Piețe S.A..

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Vă amintim că pe numele lui Liviu Cocean a fost depusă la Poliție o plângere penală pentru delapidare. La rândul său, fostul deja manager susține că eset acuzat pe nedrept pentru a fi înlăturat pentru că nu a vrut să facă jocurile unui „grup organizat” care i-ar fi impus achiziția unor studii „de la băieții agreați”.

 

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/