Sistemul de referinţă

Nu mi-a fost greu cu fizica în liceu dar, nici foarte uşor. Am rămas cu unele „axiome” ce s-au dovedit a-mi fi utile în viaţa de matur. Una dintre ele, explicaţia dascălului nostru, Livius Feneşan, când încerca să ne bage în cap cum e cu sistemul de referinţă. Şi, ne spunea: eşti în lift şi, de la parter, apeşi butonul aferent etajului şapte. Ce faci? Noi, elevii, în cor: urcăm! Greşit! Stai, doar liftul urcă. Şi pentru cel ce este la parter, urci. Altmiteri, tu stai. Este o lecţie de care îmi aduc aminte de foarte multe ori. De exemplu, când îţi plângi de milă că nu trăieşti ca în Germania, nu te gândeşti că ar trebui să îţi faci o cruce şi să fii recunoscător că nu te-ai născut în Papua Noua Guinee? Da, exemplul l-am dat pentru întărirea teoriei dar, recunosc că pentru majoritate este superfluu. Nu ne face bine să ne comparăm cu cei de mai jos, trebuie să tindem spre înălţimile îmbelşugate ale naţiunilor occidentale. Care acum vorbesc despre corectitudinea politică, uitând perioada colonialistă, izvorul îndestulării naţiilor lor. Adică, dacă tu ai fost o naţie bleagă de oieri ce nu şi-a dorit capra cu diamante a vecinului, treaba ta. Dacă ai un zăcământ natural, de ce o fi el, aur, diamante, petrol etc. şi vrei să-l exploatezi prin firmele statului român, eşti împotriva convenţiilor internaţionale ce protejează arealul natural. Dacă însă te opui ca aceste zăcăminte să fie exploatate cu aproape zero beneficii pentru statul român de către firme străine, încalci alte convenţii ce se lasă cu amenzi şi cu sancţiuni internaţionale. Adică, dai dovadă de un naţionalism acerb ce te scoate din „clubul” naţiunilor civilizate. Care numai ele ştiu cum trebuie exploatate şi distribuite resursele naturale de pe Terra. Exemplele pot continua, dar cu siguranţă le cam ştiţi. Aceeaşi schemă colonialistă adaptată noii politici internaţionale. Şi, pentru a reveni la sistemul de referinţă, dacă te naşti într-un trib de canibali, ţi se pare firesc să-ţi mănânci semenii neajutoraţi. Ceea ce, declarativ, fireşte, îi oripilează pe cetăţenii-stat din „Lumea civilizată”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/