Au fost probleme, marți noapte, pe Aeroportul Timișoara. O parte din sistemul de control de securitate s-a defectat. Afectați au fost aproape 900 de pasageri, anunță reprezentanții aeroportului.
„O parte din sistemul de control de securitate s-a defectat azi noapte și din acest motiv procesarea pasagerilor care au decolat în această dimineață de pe Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia a fost realizată în regim de avarie printr-un singur punct de control. O echipă tehnică a lucrat la remedierea problemei și la ora 8.30 a reușit să repornească sistemul.”, au anunțat reprezentanții Aeroportului Timișoara.
Inoperabilitatea sistemului a creat disconfort pentru 892 de pasageri care au plecat în cele 7 zboruri programate miercuri dimineață. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, nu au fost înregistrate întârzieri semnificative din această cauză.