Un bărbat din județul Timiș a ajuns la spital cu mai multe răni după ce a fost atacat de o haită formată din șase câini, în timp ce mergea pe jos între două localități. Polițiștii l-au identificat pe proprietar, iar pe numele lui a fost deschis un dosar penal.
Un bărbat din județul Timiș a avut parte de scene șocante. Ieri dimineață, bărbatul, în vârstă de 51 de ani, a fost atacat de o haită formată din șase câini în timp ce se deplasa pe jos între localitățile Lăpușnic și Bara. Câinii i-au provocat mai multe răni la nivelul corpului, motiv pentru care bărbatul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Acesta a sesizat polițiștii Secției 5 Rurale Belinț, iar în urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că cei șase câini aparțin unui bărbat, de 34 de ani, din comuna Bara.
În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru “neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia, asupra unei persoane“. Oamenii legii continuă cercetările.
Primarii ar trebui aleși din nou în două tururi de scrutin, spune deputatul USR de Timiș Vlad Șendroiu. Actualul sistem, susține parlamentarul, permite unor candidați să câștige alegerile cu...
Raluca Pantea |
13 July 2026
Raluca Pantea |
12 July 2026
Raluca Pantea |
11 July 2026
Votează parlamentarii la ordin? Explicațiile unui deputat de Timiș
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

