Sistemul actual de gestiune a deșeurilor, „o prostie”. Primarul Timișoarei vine cu soluții!

Soluție pentru gunoiul aruncat clandestin de către timișoreni. Primarul orașului a cerut operatorului, aflat sub tutela municipalității, să amplaseze containere pentru diverse deșeuri voluminoase în patru locuri din oraș.

Mizeria din oraș este pusă pe seama sistemului nou de gestiune a deșeurilor, pe care edilul orașului nu o consideră a fi eficientă. Dacă înainte deșeurile erau colectate de același operator de curățenie, acum serviciul de colectare a gunoiului este împărțit la doi operatori diferiți.

„S-a schimbat sistemul de gestiune a deșeurilor. Această schimbare a făcut ca orașul să devină murdar. Pentru o anumită parte, responsabilitatea o are primăria. Nu este corect să îți rămână în cârcă, lucruri care nu sunt în răspunderea ta. E o prostie sistemul actual de gestiune al deșeurilor. Înainte, când era un singur operator, care se ocupa de salubrizarea menajeră și stradală, lucrurile mergeau. Nu extraordinar, dar mergeau în aceleași tipar. În momentul în care s-a schimbat sistemul, și s-a ajuns ca un operator cu un for tutelar, ADID-ul, să se ocupe de salubrizarea casnică și a apărut un alt operator, de data aceasta sub tutela Primăriei, care să se ocupe de salubrizarea stradală. Lucrurile nu au mai mers”, a spus Nicolae Robu.

Soluția pentru gunoiul aruncat întâmplător ar fi amplasarea de containere de colectare a diferitelor tipuri de deșeuri în patru locuri din oraș. Primăria va suporta cheltuielile de ridicare a lor.

„Avem înțelegere cu ADID și Retim ca printr-un proiect pilot să colectăm în patru puncte ale orașului, în containere, deșeuri care în ultima vreme sunt depuse în mod clandestin de cetățeni. Le punem la dispoziție containere, plătește Primăria ridicarea lor, numai să nu mai depună unde îi taie capul. Vor fi: un container pentru materiale de construcții, unul pentru obiecte casnice mari și un container pentru deșeuri vegetale”, a precizat primarul.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Primarul a anunțat că va scoate la licitație un operator care se va ocupa sistemtic de strângerea deșeurilor.

„Scoatem la licitația contractarea unui nou operator, care sa preia tot așa organizat, sistematic, reziduri care obișnuit sunt depuse clandestin. Asta înseamna cele trei pe care le-am menționat, în plus deșeurile electrice (pentru că Retim-ul nu preia și cele electrice) și deșeuri periculoase. Aici vom avea mai multe puncte în oraș din care vom recolta aceste deșeuri și tot Primăria va suporta cheltuielile către operatorul ce va fi contractat prin licitația pe care o pregătim, iar cetățenii nu vor trebui decât să depună acele categorii de deșeuri în acele containere, să nu le mai abandoneze unde îi taie capul”.

Cu toate că supravegherea video se va extinde în zonele unde frecvent se depun reziduri, edilul are o altă temere.

„Vom pune camere video pe lângă toate punctele. Riscul e cu atât mai mare cu cât se trece de la plata pe număr de persoane, la plata pe volum de deșeuri. Riscurile să ne întâlnim cu un nou val de mizerie este uriaș. Ne e teamă că o parte dintre cetățeni , când vor trebui să ceară pubele de o anumită dimensiune, ca să plătească mai puțin, vor spune că au nevoie de pubele mai mici. Ce nu le încape acolo, vor duce în rampe clandestine”, a spus edilul orașului.

Toate schimbările vor duce și la scumpirea serviciilor de salubrizare în următoarea perioadă, însă tarifele nu vor fi stabilite de Primărie.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/