„Copiii de astăzi se nasc cu datorii”. Ioana Petrescu critică decizia Ministerului Finanțelor privind un nou împrumut

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Vicepreședintele Pro România, Ioana Petrescu, critică împrumutul făcut de Ministerul Finanțelor în ultimele zile. Două milioane de euro este suma luată pe 30 de ani, pe care copiii care se nasc acum vor fi nevoiți să o plătească. După încă 3 milioane de euro împrumutați în aprilie, tot pe o perioadă de 30 de ani, îngrijorător este motivul împrumutului: nu pentru investiții, ci pentru achitarea unor datorii curente.  

„Nu vorbesc fără cifre aici. Dacă ne uităm cât au fost investițiile publice pe primele cinci luni ale acestui an, deci vorbim de ultima execuție bugetară, discutăm atunci de 0.9% din PIB. Deci dacă continuă în acest fel, ajungem la un maxim de 2.2% din PIB investiții publice în acest an”, declară fostul ministru de Finanțe.

Comparând actualul Executiv cu Guvernul Ponta, Petrescu spune că acum este vorba despre investiții foarte scăzute. (3.6% din PIB în 2018, 6% în 2012). „Eu aș vrea să văd puțin mai multă înțelepciune din partea acestui Guvern și dacă se împrumută, măcar să o facă pentru niște investiții pe care le vor vedea și acești copii care se nasc astăzi cu datorii”, mai adaugă Ioana Petrescu.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Conform unor date de la Eurostat, în 2040 România va înregistra o populație de 17 milioane. De aici și concluzia că vom fi mai puțini, iar împrumuturile mai mari. Astfel, fiecare dintre noi va fi nevoit să plătească mai mult.

Sursa foto: Facebook

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/