Sistate la începutul anului, lucrările la drumul dintre Timișoara și Autostrada Vestului vor fi reluate la primăvară

dj691

Lucrările la drumul dintre Timișoara și Autostrada Vestului, prin Dumbrăvița și Giarmata, ar putea reîncepe, cel mai devreme, la primăvară. Consiliul Județean Timiș a reziliat contractul cu constructorul responsabil de lărgirea la patru benzi a DJ 691 în luna ianuarie a acestui an. 

Până la rezilierea contractului de către CJT, constructorul a realizat sub 30% din lucrările pe DJ 691.

„Noi am făcut o serie de demersuri care au necesitat timp pentru că a trebuit să respectăm diversele prevederi legale, totodată am depins de diverse instituții precum ADR Vest. Am făcut o expertiză tehnică, am finalizat revizia de proiect tehnic pe tronsonul 2, adică de la benzinăria Socar, de la ieșirea din Dumbrăvița mergând înspre centură și ajungând la autostradă; revizia este practic gata, este în procedură de clarificări la ADR Vest și sperăm că într-o săptămână o vom avea avizată, ceea ce va însemna că în câteva zile putem lansa procedura de achiziție a execuției de lucrări pentru tronsonul 2. Acest tronson este extrem de important pentru că, de fapt, între centură și autostradă este trafic greu, un trafic care a explodat în ultimii ani, de aceea noi targhetăm în primul rând acest tronson.”, a declarat Marian Vasile, administratorul public al județului Timiș.

Ordinul de începere ar putea fi dat, astfel, în 4 luni, dacă în cel mult două săptămâni va fi lansată licitația. „Probabil în februarie cel târziu constructorul nou pe care îl dorim a fi foarte serios și cu o capacitate mare de lucru să își facă organizarea de șantier și să demareze primele lucrări.”, a explicat Marian Vasile.

În paralel, CJ Timiș lucrează și la revizia de proiect tehnic pe tronsonul Dumbrăvița. Administratorul public al județului spune că s-a ajuns la o înțelegere, în cele din urmă, cu ceilalți doi parteneri ai proiectului – primăriile din Timișoara și Dumbrăvița: „Avem o minută scrisă și semnată cu toate principiile, pentru că va trebui să intrăm în plenuri cu alt protocol de colaborare și cred că vom reuși să facem demersurile necesare în timp util și pe tronsonul 1, adică cel prin Dumbrăvița.”

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Marian Vasile a apreciat că finanțarea proiectului – europeană – nu este pusă în pericol de întârzierea lucrărilor.

„Nu cred că în acest moment există acest risc. Într-adevăr, suntem strâmtorați din punct de vedere temporal, dar ghidul de finanțare ne permite să executăm lucrările inclusiv în anul 2024, este adevărat că pe fondurile proprii și anume, pentru restul de executat. Nu ne dorim însă să ajungem până într-acolo și anul 2023 va fi crucial pentru execuția în teren a lucrărilor. Nu cred că vom pierde finanțarea și vom întruni indicatorii de proiect.”, a spus oficialul CJT.

CJ Timiș a semnat contractul pentru modernizarea DJ 691 în martie 2018; șantierul a fost deschis în 2020 de societatea Tehnocer. Contractul cu această societate a fost sistat în februarie 2022. Valoarea totală a investiției este de 80 de milioane de lei, din care 66 de milioane sunt bani europeni.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/