CSM Reșița a câștigat încă un meci de verificare, 1-0 (0-0), cu CS Hunedoara, iar tehnicianul Tavi Benga îl așteaptă în această seară pe jucătorul care va închide lista de transferuri în Valea Domanului.
Rosso-nerii s-au mișcat bine într-un nou meci amical, disputat acasă, în compania nou-promovatei în Liga 3, CS Hunedoara. După o sumedenie de ocazii, între care și trei bare, Ene a marcat singurul gol al jocului, un joc la finele căruia Benga s-a arătat convins de potențialul fiecăruia dintre jucătorii săi. „Căldura a influențat ritmul de joc al ambelor echipe, dar ne-am creat foarte multe ocazii clare de a marca. Mai avem mult de lucru, am folosit două sisteme de joc, încă nu sunt hotărât asupra unui unsprezece de bază, încă nu am cristalizat relațiile de joc. Suferim încă la capitolul relațiilor de joc. Mai aducem o extremă și cu acest jucător vom încheia campania de transferuri”, a declarat antrenorul CSM-ului.
Jucătorul pe care îl așteaptă Benga pentru completarea lotului este un portughez în vârstă de 29 de ani. Mijlocaș de bandă stânga, cu meciuri multe în ligile a doua și a treia din Portugalia, Yannick Ruiz Gomez va ajunge în cursul nopții la Reșița și, cel mai probabil, va putea fi urmărit în meciul amical de sâmbătă, de la Ghiroda.