Legislativul local reșițean a revenit în ședința de marți asupra deciziei luate cu doar câteva ședințe în urmă și a decis să se acorde gratuit ambulanțe Asociației „Reșița Europeană” atât la competițiile de liga întâi, cât și la competițiile sportive de mare anvergură.
Inițial, după o dispută aprinsă între viceprimarul Adrian Dacica și grupul PSD din Consiliul Local, se decisese ca aceste ambulanțe să nu fie acordate gratuit, ci contra cost echipei de fotbal feminin Banat Girls.
Ulterior s-a stabilit că numărătoarea voturilor nu a fost exactă și că Nadia Potoceanu, consilierul Partidului Verde, s-a abținut de la vot, dar că această abținere n-ar fi fost observată de funcționarii Primăriei și ar fi fost trecută la vot pentru amendamentul pus în discuție.
Astfel că, pentru îndreptarea erorii materiale, a fost promovat un nou proiect în ședința ordinară din luna iunie și s-a stabilit că echipa Banat Girls va primi gratuit ambulanță la meciurile oficiale de fotbal din Liga I.
„Eu cred că ar trebui să acordăm ambulanță tuturor echipelor de fotbal sau handbal care joacă în prima ligă, dar și la competițiile sportive de anvergură organizate în municipiul Reșița”, a spus viceprimarul PNL, Adrian Dacica.
„Sunt foarte de acord cu ceea ce susțineți și aprob aceasta, dar este nevoie de o altă hotărâre de consiliu local prin care să prevedem acest lucru”, a declarat liderul grupului PSD, Mirel Sabo.