Sindicaliştii Sanitas au dat-o la pace cu Guvernul pe un pumn de mărunţiş!

Greva generală din sistemul sanitar care ar fi trebuit să aibă loc ieri a fost amânată, iar conflictul de muncă este suspendat. Se pare că Executivul s-a săturat de scandal, iar medicii îşi vor umfla buzunarele nu cu cât şi-ar fi dorit ei, ci cu mărunţiş.

Cadrele medicale au ajuns la un oarecare acord, după ce Guvernul a aprobat unele dintre revendicări, şi la Ministerul Sănătăţii a fost semnat Contractul colectiv de muncă la nivel de sector. Promisiunile oficialilor nu s-au dovedit a fi 100% credibile în faţa angajaţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă din Reşiţa. ,,Sistemul este în colaps din toate punctele de vedere. Într-un fel, am căzut la pace cu ei, dar eu nu sunt mulţumită pentru tot ceea ce am obţinut, deoarece ne trebuie mult mai multe. Noi am fi vrut aplicarea legii unice de salarizare prin care se ierarhizează salariile din sănătate. Altfel, dacă salariul minim pe economie va creşte cu 1000 de lei, mulţi angajaţi vor fi sub acest buget. Vor apărea probleme fiindcă nu toţi vor fi de acord ca infirmiera să aibă acelaşi salariu ca asistenta, de exemplu”, a declarat dr. Maria Galescu, preşedinta Sindicatului Sanitas din cadrul spitalului reşiţean.

maria galescu

Salariu dublu în weekend
În urma discuţiilor, Ministerul Sănătăţii a aprobat o notă privind introducerea în regim de urgenţă în Parlament a unui amendament la legislaţia actuală în domeniu, astfel încât orele suplimentare efectuate de personalul medical în zilele nelucrătoare, sâmbăta, duminica şi de sărbători legale, să fie plătite dublu. „Până acum se crea un dezechilibru la serviciu, deoarece lipsa acută de personal era vizibilă şi mai eram şi noi cu recuperările. Acest lucru ar acoperi cumva lipsa de personal, colegii mei ar câştiga mai mulţi bani, putând fi evitată şi plecarea cadrelor medicale în străinătate”, a adăugat reprezentantul Sanitas din cadrul spitalului cărăşean.

Fapte, nu vorbe
Înţelegerea cu Ministerul Sănătăţii vizează şi deblocarea prin scoaterea la concurs a peste 1000 de posturi din sistemul de sănătate, în principal medici pentru toate specializările, asistente şi moaşe, numărul angajaţilor pe aceste posturi fiind deficitar. Adunate la un loc sună frumos, însă faptele sunt cele aşteptate. Sindicaliştii Sanitas spun că nu se vor da bătuţi. ,,Eu sper să se ţină de cuvânt cu ceea ce ne-au promis, altfel vom declanşa o altă grevă, fie că ne place fie că nu. Trebuie să punem cumva pe picioare sistemul sanitar, care este unul vulnerabil şi în care trebuie investit mereu, pentru că e vorba despre viaţa omului”, a concluzionat dr. Maria Galescu.

CITESTE SI: Intrarea Spitalului Judeţean, restricţionată

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/