
În scurt timp, elevii de liceu din toată țara vor avea ocazia, prin intermediul rezultatelor obținute în urma simulărilor examenului maturității, să afle cât de reale sunt șansele pentru a putea face pasul, din această toamnă, spre mediul academic.
În luna mărțișorului, Ministerul Educației a stabilit următorul calendar pentru simularea bacalaureatului:
– 23 martie: Limba și literatura română – Probă scrisă – Proba E) a);
– 24 martie: Matematică sau Istorie – Proba obligatorie a profilului – Proba E) c);
– 25 martie: Limba și literatura maternă – Probă scrisă – Proba E) b);
– 26 martie: Proba la alegere a profilului și specializării – Probă scrisă – Proba E) d);
– 3 aprilie: Comunicarea rezultatelor.
Referitor la cum este percepută simularea examenului de bacalaureat de către elevii liceului din Moldova Nouă, directorul Mihaela David-Izvernar a detaliat pentru expressdebanat.ro.: „La această simulare vor participa aproximativ 150 de elevi. Copiii silitori vor trata întotdeauna lucrurile cu seriozitate, indiferent de filieră sau profil. Totodată, ne bucurăm că, prin intermediul proiectului Rose (Romanian Secondary Education Project), cadrele didactice vor putea face pregătire pentru partea de bacalaureat cu tinerii, mai ales cu elevii claselor de tehnic din cadrul unității de învățământ”.

Conștient de faptul că examenul maturității nu este tratat cu seriozitate de către toți elevii claselor a XII-a, managerul Liceului Tehnologic „Clisura Dunării” a ținut să reitereze că „tinerii care sunt conștienți că se pregătesc pentru propriul viitor, mereu vor trata lucrurile cu seriozitate și conștiinciozitate, indiferent de situație”.
Anul trecut, chiar de Ziua Educaţiei, două laboratoare au fost inaugurate în cadrul liceului de la malul Dunării, printre care sala-proiect: „Dezvoltăm Elementele Succesului Tinerilor prin Învățământ Novator la Liceul Tehnologic «Clisura Dunării» – Destin LTCD (Rose – Romanian Secondary Education Project)” al cărei public ţintă sunt elevii claselor de tehnic din cadrul unității de învățământ.

Început din iarna anului 2016, proiectul „Destin LTCD” (Rose) a fost susținut de Ministerul Educației și Banca Mondială, achizițiile pentru acest laborator depășind, în octombrie 2019, suma de 60.000 de lei, din care peste 10.000 de lei reprezintă contribuția Primăriei și Consiliului Local Moldova Nouă.

Axat pe două direcții (activități pedagogice și extracurriculare), proiectul Rose are ca obiectiv general facilitarea accesului la educație de calitate elevilor din mediul rural, celor din comunități vulnerabile, din familii dezmembrate sau cu părinți plecați, contribuind la reducerea părăsirii timpurii a școlii.
Enciclopedia dedicată valorilor Banatului, opera monumentală a Dr. Adrian Bădescu, cărășeanul și fondatorul Clinicilor Medici’s din Timișoara, ajunge și la Reșița. O lansare de carte despre memorie, identitate și...
Grijă. Profesionalism. Încredere. Clinica Bîrsășteanu din Reșița, unul dintre cele mai moderne centre medicale din Caraș-Severin, anunță un nou program extins, creat special pentru pacienții care au nevoie de...
Secretarul general PNL Timiș, Alin Popoviciu, spune că a discutat cu Alin Nica despre o revenire în PNL. Fostul lider liberal, îndepărtat din partid după conflictul cu conducerea impusă...
Alina Dragomir |
26 May 2026
Alina Dragomir |
25 May 2026
Cristian Rădoi |
28 May 2026
Guvernul aprobă semnarea unui acord cu Ucraina pentru dezvoltarea infrastructurii strategice rutiere
Alina Dragomir |
28 May 2026
PPC golește lacul Trei Ape pentru reabilitarea infrastructurii hidromecanice!
Alina Dragomir |
28 May 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

