Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, se întreabă care sunt interesele din spatele atacului lansat de către Guvern la Curtea Constituțională al legii prin care Aeroportul din Timișoara ar trebui să treacă de la Ministerul Transporturilor în subordinea autorităților locale.
Executivul cere judecătorilor constituționali să verifice în ce măsură legea care transfera Aeroportul Internațional Timișoara de la Ministerul Transporturilor în subordinea Consiliului Local Timișoara și a Consiliului Județean Timiș respectă Legea fundamentală.
„«Traian Vuia» din Timișoara este ultimul aeroport din țară încă în subordinea ministerului, iar prin acest demers Guvernul întârzie preluarea instituției. Este în același timp o sfidare a PNL și o manevră anti-Timișoara. Parlamentarii PNL de Timiș au votat împotriva transferului, iar acum și Guvernul se poziționează categoric împotrivă. De ce celelalte aeroporturi, Cluj –Suceava – Iași – Oradea – Satu Mare, pot fi la autoritățile locale, iar Timișoara nu? Oare ce interese se ascund în spatele acestei manevre? Ce interese au combinatorii Vela și Falcă, inițiatorii eșuatei tentative de a pune mâna pe Aeroportul Timișoara și a-l trece sub influența lor? O privatizare în forță, vreo dedicație?”, se întreabă Alfred Simonis, printr-un comunicat transmis presei.
Liderul PSD Timiș spune că așteaptă cu celeritate decizia judecătorilor CCR și că aeroportul trebuie să rămână al Timișoarei, „indiferent de planurile liberalilor care vor cu orice preț să saboteze orașul.”
(E)