Aeroportul „Traian Vuia”, dezbătut în Camera Deputaților! „Baronii PNL au încercat fără succes să pună mâna pe aeroport”

alfred simonis presedintele psd timis, deputat psd
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Alfred Simonis salută votul din Camera Deputaților prin care Aeroportul „Traian Vuia” ajunge în subordinea autorităților județene și locale. Social-democratul spune că a reușit să oprească un complot liberal menit să comaseze aeroportul din Timișoara cu cele din Caransebeș și Arad.

Aeroportul Internațional „Traian Vuia” trece de la Ministerul Transporturilor la autoritățile județene și locale. Decizia a fost adoptată marți în Camera Deputaților, depusă de o lună la Parlament de către social-democratul Alfred Simonis. Votul de marți a fost privit drept o victorie pentru Timiș de către deputat. „Este o mare reușită, o victorie împotriva baronilor PNL-iști care au încercat fără succes să pună mâna pe aeroport, un câștig pentru oraș și pentru timișoreni deopotrivă. Așa cum am mai spus, datoria noastră este să acționăm ferm pentru binele comunității noastre și să facem front comun împotriva celor care încercă să distrugă lucrurile bune doar pentru interesele de gașcă. Aeroportul din Timișoara a fost un exemplu de succes și, după votarea legii, este absolut sigur că va și rămâne așa”, a declarat liderul PSD.

Tot Simonis a atacat liberalii pentru încercarea unei comasări a Aeroportului „Traian Vuia” cu cel din Caransebeș și Arad: „Aeroportul «Traian Vuia» a fost la un pas de comasare cu falimentarele aeroporturi din Caransebeș și Arad, într-un proiect pus la cale de liberalii din județele vecine, cu aprobarea tacită a președintelui PNL Timiș, Nicolae Robu. Din fericire, instituția va fi preluată de autoritățile din Timiș, după votarea legii în Parlament și după promulgarea ei”.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/